În Campionatul Asiei (F) Thailanda a produs o surpriză învingând Japonia în semifinale cu 3–1. Japonia cu Căciulă cel Fudul Ferhat Akbaș ca antrenor. Apoi THA a bătut surprinzător în finală chiar gazda, China, cu 3–2. Oare e așa de mare surpriza? Nu chiar. Thailanda este campioana Asiei a 4a oară, ultima dată chiar în 2023, adică și-a păstrat titlul continental. Bănuim că alde Japonia sau China consideră unele competiții mai puțin importante și își permit să testeze echipe împrospătate, deoarece, acolo sus unde se află în ierarhia mondială, diferențele de punctaj se lărgesc și nu prea contează astfel de înfrângeri ocazionale.
Asta nu scade meritul Thailandei, care s-a redresat în ultima vreme odată cu revenirea antrenorului Kiattipong Radchatagriengkai (60a) la 9 ani după ce s-a retras în 2016 cu mari onoruri și cu mare spectacol despre care am scris la vremea aia. Echipa are destule nume noi care și livrează un joc superior. Coordonatoarea Pornpun Guedpard (33a), care s-a prefăcut că joacă și la Dinamo, a fost declarată cea mai bună jucătoare a campionatului.
Această performanță se datorează și „noii” extreme Sasipaporn Janthawisut (#11, doar 1m78, 29a, FOTO) , care face multe puncte (28p în 5 seturi contra CHN). Iar iubita noastră, Ajcharaporn Kongyot? E și ea acolo. Când am început blogul era o copiliță; acum, la 31 ani, e una din bătrânele echipei. Uitați-vă la rezumatul meciului (mai jos) și suspinați comparând jocul fetelor thailandeze, care abia trec de 1m80, cu jocul leșinatelor noastre.
Asta înseamnă un antrenor bun, nu rebutul cu care n-a pricopsit federația.
Și dacă Janthawisut a purtat THA spre victorie, există și alte voleibaliste care își trag echipele după ele. În afară de celebra regină a Suediei, opusa Isabella Haak (cu o medie de peste 8p/set în CE), o mai remarcăm și pe tânăra opusă greacă Mártha Anthoúli (22a, 2m02), care a făcut ca GRE să producă surpriza 8imilor CE calificându-se în sferturi. A făcut 20p contra FRA, a câștigat singură aproape un set. Nouă cine ne face puncte?
Selecțiuni din finala Campionatului Asiatic
