A1F F1E14, rezultate (1) CSM Tîrgoviște – Alba Blaj (NEREGULAMENTAR) 1 – 3 (17-25,…

A1F F1E14, rezultate (1)

CSM Tîrgoviște – Alba Blaj (NEREGULAMENTAR) 1 – 3 (17-25, 25-22, 16-25, 22-25)
Pronostic realizat (deși habar n-am de volei, cum merge vorba printre niște prostănaci din mediu 😉 ). Un meci nu prea reușit, în care ambele echipe au greșit mult. Foarte multe puncte s-au făcut din greșeli neforțate, probabil un semn că cele 2 echipe au venit la luptă cu un fel de disperare, care le-a umbrit gîndirea.
Cea mai bună jucătoare și cea mai bună marcatoare: Ana Cleger (opusă Alba Blaj), 25 pct în 4 seturi (foarte bine!) și 55% eficiență a atacului.
De la CSMT: Milagros Collar (opusă), 17 pct.
Din nou a fost frig în sală, de au jucat fetele în izmene! „Menegimentu’“ lu’ Ceaușescu Prisăcaru…

Penicilina – Agroland (NEREGULAMENTAR) 1 – 3 (22-25, 25-20, 17-25, 15-25)
Iar un pronostic realizat („prost să fii, noroc să ai“ 😉 ).
Penicilina nu are echipă (joacă ca niște amatoare), nu are președinte, nu are antrenor, nu are statistician, dar nu are nici… tricouri! Penicilina a încălcat regulamentul, prezentîndu-se cu același echipament de culoare roșie, ca și oaspetele. Arbitrul principal, Alexandru Prodana, nu trebuia să permită începerea meciului decît dacă Penicilina schimba tricourile. Dar fiind el cam bleguț, a „tolerat“ asta, adică, mai clar, a miștocărit regulamentul. Desigur și sub oblăduirea obsevatorului D Ștefan. Pentru că regulamentele – n’așa? – sînt doar o sclifoseală, pe tărîmul lui Ghiță se improvizează din mers.
Înghesuită într-o sală în care spectatorii pot ajunge în teren dacă întind picioarele, Agroland parcă era menită să piardă măcar un set. Dar nu s-a pus problema că ar putea pierde și meciul.
Primul set a fost al Roxanei Bacșiș ( #3 opusă Agroland). Al 2lea a fost al Vesnei Sekulić ( #1 opusă Peniclina), care a fost și cea mai bună marcatoare a partidei, 21 pct.
Al 3lea set a fost al Dianei Cărbuneanu ( #1 extremă Agroland), iar al 4lea a fost al Danielei Lupescu ( #15 extremă Agroland), care a fost și cea mai bună jucătoare a partidei, la modul general.
De remarcat și cei 4 ași ai Andrei (Andra) Streșină ( #8 centrală Penicilina).

Comentezi?