AMAR, AMAR! : CE 2017 Runda 3 retur Ungaria – România: 3 – 1…

aqualine.ro/

AMAR, AMAR! : CE 2017 Runda 3 retur

Ungaria – România: 3 – 1 (14-25, 25-22, 27-25, 25-19)
+ setul de aur: 15-13
(în tur: România – Ungaria: 3 – 0)

Durată: 2h07 + 18′
Spectatori: 1100

Cea mai bună jucătoare și cea mai productivă: Dóra Horváth ( #18 HUN, extremă), 26 pct
De la RO: Cristina Cazacu, 22 pct! Bravo!

klap.ro

Cea mai bună recepție: Dóra Horváth
De la RO: Adina Salaoru

Cele mai multe puncte din atac: Dóra Horváth, 22
De la RO: Cristina Cazacu, 21

Cel mai eficient atac: Eszter Nagy ( #16 HUN, centru)
De la RO: Cristina Cazacu

Puncte din blocaj: Edina Dobi ( #14 HUN, centru), 5
De la RO: Georgiana Faleș și Nneka Onyejekwe, 4

A cîștigat fiecare set echipa care a zîmbit mai mult. După setul 1, „bucuria” fetelor noastre la reușite a devenit psihotică, isterică, era din alt film.
A cîștigat echipa cu mai mult caracter. În situații de final de set, pe muchie de cuțit, unguroaicele au luptat mai tare, mai abitir, în timp ce alor noastre li se înmuiau genunchii. Veche meteahnă românească… Cum e posibil să pierzi 3 mingi de calificare?? Nu una, ci TREI!

Nu vorbi iar prostii, îNȘelarule, că primul set nu a fost cîștigat de RO din mare talent, ci a fost exact ca meciul de la Piatra: unguroaicele s-au bătut singure: 11 puncte ne-au dat din greșeli neprovocate!

Cum au început unguroaicele să joace mai serios, imediat am văzut cît de varză, cît de bortelită e echipa noastră.

Am simțit dinaintea meciului că nu-i a bună, că unguroaicele au prima șansă, dar cînd am pierdut cele 3 mingi de calificare în setul 3, mi-a fost clar că nu avem combustibil să ne calificăm.

Un bravo pentru Cristina Cazacu. Într-o echipă în care fiecare a cam jucat pe cont propriu, Cristina azi a dus tot greul. Ce catastrofă ar fi fost, dacă nu juca azi…
Unele jucătoare au jucat „extremist”: momente excepționale amestecate cu joc catastrofal. S-a văzut asta mai ales la cei 2 liberi.

O bilă albă și pentru publicul maghiar, care și-au susținut echipa fără odihnă. 1100 de oameni au venit la meci într-o suburbie a Budapestei. Machiați, cu tobe, cu ustensile…
La Piatra Neamț au fost vreo 250-300 spectatori, care mai mult căscau gura.

ottobroker.ro

La meciul de la Érd a mai venit ca piază rea și Cocoșelul Horică. Le-a cărat după el și pe puicuțele de la Agroland. În loc să strige pentru România, erau cu toții foarte ocupați să dea cu ciocurile în telefoane tot scriind la mesaje cine știe cui.

Iar lipsa de caracter a jucătoarelor noastre s-a văzut și prin nesolidarizarea cu colega lor de națională, Alexandra Sobo, măcar printr-un mic gest simbolic. Orice om cu bun simț, civilizat, cu spirit de european, se apuca, la această ocazie, să-și arate cumva sprijinul pentru lupta ei contra unei conduceri abuzive de federație tractoristă. Dar ale noastre fete au preferat să se facă că plouă și să fie doar niște roboți de jucat volei, complet insensibile la suferința aproapei, și să fie pur și simplu lăsate în pace. Păi dacă ele nu-s în stare să dea o declarație după meci publicului care le-a îndrăgit, chiar la așa evoluție nemulțumitoare, cum să lupte alături de altcineva în situații critice?… Practicînd un joc de ECHIPĂ de ani de zile, asta au învățat: în viață e fiecare pentru sine.
Oare?

(Să meargă lîngă Bryan Adams și să cînte împreună în cor „Please Forgive Me”!)

3 thoughts on “AMAR, AMAR! : CE 2017 Runda 3 retur Ungaria – România: 3 – 1…

  1. Scriam zilelel trecute pe fb ca, prin ceea ce (n)a facut gheorghe visan, vor trebui ani de zile pana cand voleiul Romanesc se va pune pe picioare…daca se va mai pune…Rezultatele loturilor nationale de junior si cadeti(b+f) sunt catastrofale, numai avem acces decat la Balcaniade… unde luam locul 4 sau 5, ultimele functie de cate echipe se inscriu… Nu avem o strategiu, nu avem proiecte, nu avem viziune , de fapt nu avem nimic la nivelul federatiei.. Ceea ce avem este numai venin, delatiune, pupincurism.. de 16 ani … asta pentru a se mentiune pe functie o nulitate ca gheorghe visan,…a carui preocupare este cum sa se razbune pe cei care-I spun in fata sa plece…. si asta de 16 ani… de fapt visan a fost ales fara sa prezinte in program. Partasi , complici la distrugerea voleiului sunt si cei din asa zisul Consiliu Director si cei care l-au votat pe visan..Cer. demisia lui gheorghe visan si membrii consiliului director!!!

  2. Clar fara Cristina Cazacu nu faceau nimic !!! 😡Ataca fata aia din orice minge , iar de preluari nu mai are rost sa vorbim ! Bravo Cristina !!! 😘😀

Comentezi?