CE Sub-16 (F) România – Grecia 3 – 0 (25-15, 25-17, 25-13) Structura scorului:…

aqualine.ro/

CE Sub-16 (F)
România – Grecia 3 – 0 (25-15, 25-17, 25-13)

Structura scorului:
Atac: 41-21
Blocaje: 5-4
Ași: 8-2
Greșelile adv: 21-28

Ultima partidă din turneul final a RO, aceasta cu Grecia, a fost așa de ușoară pe cît se anunța. Deși au făcut multe greșeli neforțate, fetele noastre au compensat prin punctele din atac, în fața unor adversare care au ajuns între primele 8 doar ca să fie la număr. În timp ce nicio grecoaică nu a făcut minim 10 puncte, primele 3 marcatoare ale partidei au fost Alexia Căruțașu (15pct), Karina Murariu (14) și Francesca Alupei (13), aceasta din urmă avînd cea mai bună eficiență (58%).

Dacă ne referim la ierarhia europeană a senioarelor, ca reper al puterii sistemelor de volei naționale, în lista participantelor la primul CE Sub-16, RO ar fi fost pe locul 12. Faptul că ne-am clasat în competiție pe locul 7, că ne-am depășit condiția vișănească, este nu doar o mare realizare, ci chiar cel mai mare succes al voleiului românesc din anii de sub conducerea prostească a lui Ghiță Bombiță.

creditfix.ro

Se putea și mai bine. RO a avut bune marcatoare. Alexia Căruțașu a fost cea mai bună marcatoare a rundei finale, iar Mara Dumitrescu și Francesca Alupei au prins și ele Top 20. Dar, în același timp, am avut și o foarte slabă apărare, mai precis, o preluare foarte slabă (blocajul a funcționat binișor).

roadelepamantului.ro

BRAVO, FETELOR! Felicitări!
Nu vă faceți griji că dacă mai pupă Ghiță vreo 4 mandate, are el grijă (împreună cu Consiliul Slujitor) să vă înăbușe viitorul…

Se cuvin felicitări și antrenorului Marius Macarie (de la Toplița) pentru performanță, dar e dezamăgitor că o ia pe urmele lui Văraru și se dă inabordabil. Așa ceva nu face un antrenor de clasă. De aceea nu v-am putut prezenta nicio declarație a prea-tinerelor voleibaliste române.

O altă fază asocială a fost legată de prezența la competiție a legendarei voleibaliste ruse Ekaterina Gamova. Ar fi fost normal să fie încolonate fetele noastre și aduse în fața ei măcar pentru o sesiune de autografe. Dar dacă voleiul românesc e dirijat de niște primitivi, ce știm noi despre socializare și despre ieșit în lume?

6 thoughts on “CE Sub-16 (F) România – Grecia 3 – 0 (25-15, 25-17, 25-13) Structura scorului:…

  1. Cu Gamova s-a vorbit după meciul cu Rusia când a recunoscut ca ultima minge a fost punct . Ptr România.

Comentezi?