Cîrpacii de la Baku Scorul ultimului set al partidei Polonia – România are 2…

aqualine.ro/

Cîrpacii de la Baku

gave.ro
GAVE.RO Camere de supraveghere

Scorul ultimului set al partidei Polonia – România are 2 variante. Pe situl oficial al competiției este 25-17. Pe situl tot oficial al CEV este 25-16 și așa a afișat și televiziunea din Azerbaidjan.
Pe situl oficial azer se arată și descrierea punctului 17: servește Tokarska, atacă Salaoru, greșeală la bloc Kakolewska. Dar statistica aia amănunțită este greșită. S-a pus aiurea în plus României un punct 12, deci CEV are scorul corect.
Ar zice unii: ne mai încurcăm într-un punct?… Păi ne încurcăm. Dacă era turneul de cadeți de la Tecuci, conta mai puțin, dar asta se vrea competiție europeană. Deja sînt 2 variante de clasament (la nivel de detalii).

Dar cîrpacii de la Baku mai dau cu oiștea-n gard și altfel. Tot pe situl oficial al Jocurilor Europene sînt o mulțime de materiale scurte video. Ghici cum e! Nici unul nu e accesibil! “The uploader has not made this video available in your country”! Ești prost, măi azerule? Dar în ce țară e disponibil, dacă nu într-una participantă? În Seychelles? Sau le dați pe englezește, dar sînt numai pentru țara voastră?
Au făcut cîrpacii și un canal pe Youtube, unde se plînge lumea de inutilitatea lui și de prostia jignitoare a organizatorilor azeri. În acest timp, ia vedeți Jocurile Asiei de Sud-Est (Singapore), care tocmai s-au încheiat (16 iun): există un canal de Youtube unde au nenumărate materiale video fără restricții, inclusiv meciuri întregi de volei în calitate HD.

https://www.youtube.com/user/baku2015
https://www.youtube.com/channel/UC22Sr8bNYjAKqxLr-snMGnA

klap.ro

Comentezi?