COJOCĂREALA SUPERCUPEI 2024 * Prostia merge mai departe * Cei mai buni jucători? Nu, ci cei mai buni marcatori

COJOCĂREALA SUPERCUPEI 2024 * Prostia merge mai departe * Cei mai buni jucători? Nu, ci cei mai buni marcatori

 

Grăuntele de inteligență al lui îNȘelaru este sufocat de pupicurismul lui. Deși el știe foarte bine că organizarea celor 2 meciuri (M+F) în aceeași zi este o mare tâmpenie, în comentariile lui a dat-o cotită și a ajuns la concluzia că, dacă și alții fac așa, e bine. Dacă și alții fac tâmpenii, avem voie să ne luăm după ei și să facem și noi. Caraghios de ți se încrețea carnea pe tine a fost momentul când ambele echipe premiate s-au bucurat separat de primirea trofeului.

La fel de tâmpită a fost și premierea celor mai buni jucători.

La feminin a fost premiată nemeritat opusa Iuna Zadorojnai (#2 CSO Voluntari). Observați pe foaia statistică coloana Vote. Acolo e o apreciere aproximativă a calității jocului voleibaliștilor în cadrul unui meci. Se vede de acolo că Zadorojnai are abia 6,2, în timp ce 4 jucătoare au Vote peste ea.

Și atunci de ce-au desemnat-o Tâmpiții lui Universitalu Cojocaru?
Simplu, s-au luat după numărul de puncte înscrie. Zadorojnai a fost doar cea mai bună marcatoare și asta la egalitate cu opusa Adeola Owokoniran (#18 CSM Târgoviște).

Se mai întâmplă ca o opusă să facă doar 13p în 4 seturi (dacă echipa se bazează și pe alte marcatoare), dar 32% eficiență este foarte slab. Cu așa eficiență nu poți ajunge cea mai bună jucătoare.

O iubim cu toții pe Zadorojnai, una din cele mai frumoase voleibaliste române), dar ne doare sufletul de blocajul prin care trece de vreo 2 ani. Promitea să ajună o bună opusă, o jucătoare de bază a naționalei, dar i-a luat fața până și Elizabet Inneh. Te întrebi de ce joacă volei dacă nu are dorința asta de evoluție, de progres. Cum așa? O opusă cu 32% eficiență?

Cea mai bună jucătoare și după statistică și după ce s-a văzut cu ochiul liber a fost clar coordonatoarea Iarina Axinte (CSOV). E un lucru foarte bun pentru ea că a scăpat nevătămată din gura de iad de la Blaj.

Ca o notă de mâhnire profundă, o vedem pe o altă frumușață a voleiului românesc, extrema Rodica Buterez, că se duce tot mai jos. Ea a fost cea mai slabă jucătoare a Supercupei 2024.

La masculin nu putem comenta pentru că nici până azi Proștii lui Universitalu n-au publicat foia statistică. A câștigat titlul de cel mai bun jucător al Supercupei Wagner Pereira da Silva (opus Rapid). Scribălăul federației deși îi stâlcește numele (cică Ferreira!), confirmă că tot pe numărul de puncte marcate s-a mers. Atâta știu prostălăii.

Pentru antrenorul Cristian Chițigoi câștigarea Supercupei 2024 este un succes remarcabil.

Comentezi?