Blabla Blaj – U NTT Data CN, NEREGULAMENTAR, 3 – 0 (25-14, 25-15, 25-7)
Spectatori: 550 (Da, da, te și credem, Marković!)
Cică „550“ de spectatori au dat năvală ca să vadă marele meci, venind direct de la biserică, cu popa-n frunte! 😀 Și au avut ocazia să vadă meciul anului, exact ultimul din an, în care echipa lui Trombițaș a luat o bătaie cruntă, suprarealistă. Sigur că nu ne așteptam să cîștige (poate cel mult un set, la noroc), dar așa măcel e numai bun de carte de vizită pentru marea antrenoare, fostă și mare jucătoare. Ia zi-ne, Trombițaș, cum te duci tu acasă la soț și la băiat și le zici: „Azi mami a fost la servici și a mîncat bătaie 25-7 de la Cheluță! De profesionistă ce sînt.“ Ca să fim înțeleși, azi Blabla a jucat cu Alupei, Cheluță și fără Baciu. Dacă juca CSO Voluntari cu Vakifbank și tot nu lua așa bătaie. Dar Trombițașa s-o fi grăbit să revină la ceaunul cu sarmale și la tava de cozonaci. Cînd apar așa șocuri, prima dată te gîndești care din ei or fi jucat la pariuri aranjate.
Evident că ploada primarelui Limbosu, hoața de arbitrăreasă, Mica Rromă, n-a pierdut nici ocazia asta de a da din steguleț. Nu știm cîte puncte a făcut ea.
Ambele echipe au avut recepție catastrofală.
Cea mai bună jucătoare: Maja Aleksić (#8 centrală Blabla), 12 pct, 75%
Cea mai bună de la UNTT și cele mai multe blocaje punctate: Melinda Șipoș (#9 centrală), 5 blocaje.
Cea mai bună marcatoare și cel mai eficient atac (min 10 atacuri): Bianka Buša (#12 extremă Blabla), 13 pct, 58%
Cea mai slabă jucătoare: Adina Stanciu (#17 extremă UNTT). A făcut 6 pct pentru echipă, dar a pierdut 16! A încasat 8 ași în 3 seturi. Pe seturi: 1, 1, 3 😀 Păi ce fel de fișe faci, bă Marković, de-ți dă 1+1+3=8? 🙂
Blabla Blaj se califică între cele 4 finaliste, alături de Știința Bacău, CSM Tîrgoviște și Dinamo București.
Gogo, ia fă, fă, o anchetă jurnalistică și vezi care și cît a jucat la pariuri, că era mare forfotă înainte de meci legat de pariurile pentru „U NTT face sub 50 pct“…
Și cu astă catastrofă s-a terminat anul voleibalistic (calendaristic) românesc. Nici nu se putea ilustra mai potrivit haosul și incompetența din regatul lui Ghiulică.
