JOC ÎN DOI cu cei doi Florini | Cei mai buni antrenori români ai momentului (volei feminin), Florin Grapă și Florin Voinea, comentează în paralel

aqualine.ro/

 

După meciul CS Medgidia – Știința Bc 3–0, le-am propus celor 2 antrenori, Florin Voinea și Florin Grapă, un joc serios: să evalueze fiecare cele două echipe cu plusurile și minusurile ei, relativ strict la meciul de ieri. Comentariile au fost amestecate, dar am reușit cumva să le separ și să le reordonez. Iată ce-a ieșit:

Despre CS Medgidia (care și-a întărit poziția a 3a în clasament)

Florin Voinea:
Am gestionat mai bine mingile grele, cele care nu au fost perfecte. Pe undeva, și noi am avut de suferit prin introducerea lui Dobriceanu [Hodorogea] în preluare, însă am stat mult mai bine la capitolul atac. Am finalizat mult mai bine mingile prin introducerea ei. Am riscat puțin, am neglijat preluarea perfectă și pozitivă, în schimb am avut cele trei jucătoare de bandă (Ordeanu, Matei și Dobriceanu), care au gestionat foarte bine majoritatea mingilor.

Am avut una dintre cele mai slabe preluări de când jucăm în campionatul ăsta.

bijubox.ro

Mi-a scăzut mult construcția pe centru și era logic că [adversarele] vor fi foarte atente la acțiunile pe centru. Mi-am asumat lucrul ăsta că o să jucam mai mult în bandă decât pe zonă centrală.

Florin Grapă:
… [Au avut] jocul acesta rapid pe care-l imprimă o ridicătoare [Cojocaru], care știe să joace foarte bine pasa repede în zona 4. Pentru asta îl felicit pe antrenorul de la Medgidia. Le-am spus și fetelor mele înainte de meci că se vede că a fost jucător de volei, fiindcă încearcă să adapteze tactica de la băieți la fete. Se bazează mult pe joc rapid din zona 4. Nu au atacuri deosebite, dirijate pe o diagonală scurtă, lungă. Dar dau tare-n minge și de sus și câștigă. Au fost cu mult în atac peste noi.
Mă bucur că [Voinea] are multe românce și înseamnă că voleiul românesc n-o să moară. Jucătoare care nu spun mare lucru ca nume și uite că cresc. Că n-au întâlnit o echipă anonimă și nu le-a impresionat faptul că joacă cu Știința Bacău. Ne-au dominat categoric în atac.

Tot ca lucru pozitiv, [Medgidia] mai are câteva schimbări, ceea ce eu nu am. Eu am 2 schimbări: la ridicător și la libero.

Despre Știința Bacău

Florin Voinea:
Are o echipă valoroasă domnul Grapă, însă se vede lipsa unei coeziuni. Nu are un joc constant, un joc care să demonstrez că poate să lupte acolo sus. Lipsa de omogenitate la nivelul echipei se vede. Nu are constanță, de la un meci la altul sunt fluctuații mari. De lucrul ăsta am încercat să profităm.

Mă așteptam să joace mai mult ridicătoarea Gunceva și să profităm de asta în zona 4. A jucat mai mult cu Ciocian. Ne-a surprins și pe noi, dar, în același timp, jucând cu Ciocian, au scăzut din viteza de joc, ceea ce ne-a avantajat.
„Fals” ca al lui Grapă [Čikiriz] nu sunt mulți în campionat. Are calitate foarte bună.

Florin Grapă:
La plusuri nu pot să spun decât începutul meciului. În rest, multe greșeli nepermise. O echipă care a intrat bătută în teren. Parcă aștepta să se termine mai repede meciul. Dacă ne lovim de o echipă care ne opune rezistență (în defensivă), nu prea ne convine. Să ni se-ntoarcă mingile-napoi sau să nu câștigăm din prima. Ne deranjează jocul acesta rapid pe care-l imprimă o ridicătoare, care știe să joace foarte bine pasa asta repede în zona 4.

ottobroker.ro

Azi am jucat lamentabil. Ți-am stricat pronosticul. Koleva a fost problema noastră. Jucătoarele de centru n-au reușit să se deplaseze atât de repede stânga-dreapta.

[…] Eu am 2 schimbări: la ridicător și la libero. Dacă aia din teren știe că n-am cu cine de pe bancă s-o schimb… joacă sau nu joacă. Zice „bagă-l pe Sorin în locul meu dacă e mai bun”.

Concluzia:
Una din condițiile principale ca să fii un antrenor bun e să te cheme „Florin”.

Comentezi?