Nootsara calcă strîmb * Italia limitează numărul străinelor * Statele Unite joacă inventiv *…

Nootsara calcă strîmb * Italia limitează numărul străinelor * Statele Unite joacă inventiv *…
aqualine.ro/

Nootsara calcă strîmb * Italia limitează numărul străinelor * Statele Unite joacă inventiv * Să învățăm englezește

* Nootsara Tomkom, coordonatoarea echipei Thailandei ( #13, 1m69, 30 ani), s-a accidentat în meciul amînat contra Italiei din Grupa 1 a Marelui Premiu Mondial, chiar în primul set. Cunosc senzația: exact așa am călcat și eu pe o piatră din Ceahlău, exact în aceeași zi! Ulterior s-a anunțat că accidentarea nu e gravă și că Nootsara își va relua poziția în echipă curînd. Chiar fără coordonatoare, echipa Thailandei a cîștigat meciul cu 3–2, în aceeași manieră de joc combativă, precisă, distractivă și semănînd confuzie în rîndul adversarelor.

VIDEO aici: https://www.youtube.com/watch?v=UDWZJ7_K8_s

* Cu acest meci, Italia confirmă nivelul în scădere al echipei naționale feminine. 3 meciuri acasă în Marele Premiu Mondial au însemnat 3 înfrîngeri. Perspectiva unei echipe naționale din ce în ce mai slabe a pus pe gînduri federația italiană, care dorește să impună reguli privind numărul de străine, începînd cu campionatul 2017-2018. Astfel, o echipă de A1 va trebui să aibă în teren tot timpul minim 4 italience, iar străinele unei echipe trebuie să fie maxim 2 dintr-o aceeași țară. (Măsura se referă numai la voleiul italian feminin.)
Desigur, cluburile se opun, amenințînd că nu vor mai participa în cupele europene. Această participare a devenit foarte scumpă, iar investitorii nu vor să bage bani, dacă nu există șanse de victorie.

klap.ro

* Antrenorul echipei feminine a Statelor Unite, Karch Kiraly, spune într-un material de propagandă că „Voleiul american se bazează pe mii de persoane: antrenori, oficiali și voluntari, pregătite și acreditate după un cod de conduită viguros.” Eu aș fi zis „riguros”.
Auziți voi vișăneilor? Voi ce cod aveți? Codul roșu de catastrofă?

VIDEO aici: https://www.youtube.com/watch?v=hDWlchicCD0

Într-o fază mai ciudată din meciul echipei feminine a Statelor Unite contra Germaniei, Kelly Murphy ( #12, opus, 1m88, 26 ani) ocolește prin spatele terenului, din zona 4 în zona 2 pentru un atac surpriză! Alba Blaj, cică încă e liberă! 😉

ottobroker.ro

VIDEO aici: https://www.youtube.com/watch?v=TTNjqB1MwfQ

* Ce se întîmplă cînd se întîlnesc 2 care n-au fost atenți la lecția de engleză de la școală? Cam ce s-a întîmplat la finalul meciului Thailanda – Italia cînd varianta italiană a lui îNȘelaru a încercat să ia o declarație de la căpitanul Thailandei, Wilavan Apinyapong. Engleza stricată a ambilor a dus la confuzie și la momente jenante. Am ascultat și eu de vreo 2000 de ori pînă m-am prins ce a molfăit italianul: Did the time alter the match? (Ora [de defășurare a partidei, matinală] a afectat meciul?)

VIDEO aici, de la momentul 2h25’50”: https://www.youtube.com/watch?v=C-Hl7cs49uU
(sau puteți urmări toată partida la adresa asta!)


1 thought on “Nootsara calcă strîmb * Italia limitează numărul străinelor * Statele Unite joacă inventiv *…

Comentezi?