PROGRAM SELECTAT MI/22 – VI/24 mai | LEAu (M+F) * LNV/VNL (M) * Haak la Blaj * SURSE VIDEO

magnolia.ro/

 

Liga Europeană de Aur programează la acest sfârșit de săptămână cele 2 turnee „românești”. Ambele turnee au fost acaparate de mahării voleiului românesc. Turneul masculin se desfășoară acasă la preșul federației, Universitalu Cojocaru Ocolește, la Râmnicu Vâlcea, care nu mai are volei de vreun deceniu. Participă și Portugalia (poziția 3 la începutul competiției) și Croația (poziția 7). Vă reamintesc că RO (M) a început de pe poziția 5.

Turneul feminin se desfășoară acasă la al 2lea om din federație, deși informal, primarele de Blaj, Rotar Limbosu, în Limbosu Arena, acolo unde bântuie duhul necurat și blestemat al accidentărilor. Participă și Suedia (poziția 6, cu opusa Isabella Haak) și Azerbaidjan (poziția 10). RO (F) a început de pe poziția 8.

Dacă fetele aveau nevoie de o minune ca să se califice la CM 2025, băieții sunt în grafic, iar 2 victorii ar putea să le pecetluiască calificarea. Calculele serioase sunt greu de făcut având în vedere multele variabile. După încheierea primei săptămâni din LEAu, RO (M) a ajuns din nou pe locul 24 mondial, după ce fusese pe 22 și pe 23.

În Liga Națiunilor la volei, ediția 2024, începe și competiția masculină. Proștii lui Moș Ary Șontorogu au programat grupele primei săptămâni ale băieților exact în aceleași orașe ca prima săptămână a fetelor! Așa înțeleg tâmpiții să răspândească reclama pentru volei. Grupele masculine sunt programate tot în Antalya (TUR) și în Rio de Janeiro (BRA). Vor fi 3 săptămâni (adică 6 turnee), după care runda finală va avea loc în Łódź (POL). 

biciclop.eu

 

MI 22 mai

0300 (M) Cuba – Brazilia (LNV s1 grupa 2)
(reveniți pentru o eventuală sursă video)

++?2000 (M) SUA – Polonia (LNV s1 grupa 1; meciul săptămânii)
VIDEO AICI

2330 (M) Germania – Italia (LNV s1 grupa 2)
(reveniți pentru o eventuală sursă video)

 

JO 23 mai

?1400 (M) Slovenia – Franța (LNV s1 grupa 1)
VIDEO AICI

2330 (M) Japonia – Serbia (LNV s1 grupa 2)
(reveniți pentru o eventuală sursă video)

+/0300 (M) Argentina – Brazilia (LNV s1 grupa 2; meciul zilei)
(reveniți pentru o eventuală sursă video)

 

VI 24 mai

?1630 (F) Azerbaidjan – România (LEAu s2 turneul 6)
TVR Sport sau pe Internet AICI sau AICI

?1700 (M) Franța – SUA (LNV s1 grupa 1; meciul zilei)
VIDEO AICI

?1930 (M) Croația – România (LEAu s2 turneul 7; meciul zilei)
TVR Sport sau pe Internet AICI sau AICI

?2000 (F) Spania – Slovenia (LEAu s2 turneul 7; meciul zilei)
VIDEO AICI

?2000 (M) Cuba – Japonia (LNV s1 grupa 2)
VIDEO AICI

gave.ro
GAVE.RO Camere de supraveghere

R?/0245 (F) Azerbaidjan – România (LEAu s2 turneul 6)
TVR Sport sau pe Internet AICI sau AICI

/0300 (M) Serbia – Brazilia (LNV s1 grupa 2)
(reveniți pentru o eventuală sursă video)

 

 

Sursele video apar, de multe ori, cu câteva minute înaintea meciului respectiv. De obicei, sunt situri prost executate, care urmăresc să livreze cât mai multe reclame. De aia partea video nu merge din prima, ci mai întâi se afișează 5-6 reclame ori în tab separat ori în fereastră separată. Trebuie ceva perseverență, dar ocolește reclamele, nu da clic pe ele. * Des sunt indicate mai multe surse numerotate. Dacă nu merge una, o poți încerca pe următoarea. Dacă merg toate, poți alege una de calitate mai bună sau de limba comentariului dorită. * Unele surse nu merg pe telefoane/tablete. ?

Comentezi?