Bă, n-avem nimic cu fata asta, Iarina Axinte. În afară de faptul că s-a purtat mârlănește cu acest blog dimpreună cu tacso. Și de faptul că l-a slujit pe Limbosu de la Blaj.
Avem mai multe cu idioții din federație, inclusiv cel care scrie postările imbecile. După cum se vede din foto, în echipa etapei 1 a fost selecționată Axinte la postul de coordonatoare! 😄
Bă idiotule, cum ai putut face o asemenea alegere? Te-ai uitat măcar la fișa statistică a meciului CSO Voluntari – Blabla Blaj (3–2)?? Nu te-ai uitat, că, dacă te uitai, vedeai acolo că Axinte a fost cea mai slabă jucătoare a meciului! (dintre cele care au jucat suficient pentru a primi vot (notă))
Olga Skrypak (Dinamo) a fost mai bună (cea mai bună coordonatoare etapa asta), Sara Ranković (CSM Lugoj) la fel, Petea Barakova (CSM București) și chiar Alexandra Babaș (Medicina Tg Mș). Și prostul federal o pune pe Axinte în imagine?
Cu Iarina Axinte se petrece ceva ciudat. Dacă multe jucătoare române din cele care au slujit la Blaj la Limbosu, au fost lovite de Blestemul lui Avrămuț Iancu prin accidentări serioase (Salaoru, Onyejekwe, Baciu, Ioan, Andra Cojocaru), ea a scăpat de accidentare, dar i s-a accidentat jocul. Dacă în 2024 a fost de departe cea mai bună jucătoare română (voleibalista anului), lucru văzut de noi, dar nu și de proștii din federație, de ceva vreme jocul ei mere tot mai prost. La fel ca cel al liberoului Diana Vereș sau ca cel al centralei Daiana Roman. Nimeni nu scapă de Blestemul lui Avrămuț, iar acum suntem îngrijorați de singura valoare a voleiului românesc care se vede venind din urmă, centrala Bianca Grama, și care, după proaste sfaturi, a ales și ea să-l slujească pe Limbosu. ☹
Într-o încercare formală de a afla numele catastrofei care publică tâmpenii pe pagina de FB a federației, am aflat că membrii CD contactați nu aveau nici cea mai mică idee! Așa de implicați sunt. Da, voleiul românesc are din nou o gașcă de consilieri indolenți și slujitori ai Universitalului Ocolește. Îi doare pe ei de volei cum mă doare pe mine de sateliții lui Jupiter.
Să mai aducem iar vorba de proștii care au rămas pe limbaj de specialitate de pe vremea lui Gheorghiu Dej. Cică postul lui Axinte e „ridicătoare” 😄 Bă proștilor! O grămadă de mingi sunt „ridicate” de extreme și de liberi la recepție! Și către cine le „ridică”? Către… „ridicător”? 😄 Bă proștilor, aveți măcar cea mai mică idee despre sportul în care vă scăldați ca niște cârpaci nenorociți?