Tragem linie și ce avem după campionatul ăsta? Nimic. Sîntem înapoi la pătrățica 1. Echipa este iar risipită. Dintre cele 15 componente, 5 (străinele) s-au dus și s-au tot dus. Le-o fi ajuns pînă-n gît de fantastica experiență la clubul lui Stîngâșinși. Alte vreo 5 sînt în mare cumpănă: să continue la alt club? să rămînă la Penicilina? să abandoneze activitatea de performanță? Doar o simplă ofertă mai bună le-ar face să zboare spre orizonturi mai luminoase. Mai rămîn doar vreo 5 jucătoare pe care le vom regăsi în toamnă la Penicilina.
Nici antrenor nu știu dacă mai avem. Experimentul lui Gavril a fost un eșec. Nu numai că echipa nu a progresat mai deloc de la etapa 1 pînă la jocurile suplimentare, dar nici măcar nu se poate vorbi de continuitate a vreunui proiect, cînd echipa din toamnă va fi 60% înnoită (chiar 85%, dacă ne gîndim la sextetul (septetul) de bază). Iar la vîrsta lui, nu mai merge cu navetă de 2-3 ori pe săptămînă, 6 luni la rînd.
Așadar, înjurătorul de cristoși (în colaborare cu ceilalți tragicomici, Chebac și Popa) a mai bifat o chiflă, a 6a (anul 6). Da, locul 8 ziceți, dar în ce condiții? În condițiile în care 3 echipe (locurile 8-10) au avut același număr de puncte. Cîteva seturi cîștigate mai puțin și am fi luptat iar contra retrogradării. În condițiile în care alte echipe au cam rămas fără bani.
În orice organizație sănătoasă la cap nu ți se dau atîtea șanse să o dai în fasole iară și iară. La a 2lea eșec maxim, dacă nu chiar la primul, ai zburat din schemă. Dar acest club, am priceput cu toții, nu este o organizație serioasă. Există un fel de consiliu de administrație, dar acolo sînt niște adormiți, pentru că au fost puși de formă, ca să pară asociația legală. Cu Nani făcînd nani și cu un Chebac care se ascunde după fustele asistentei, Stîngâșinși va mai conduce clubul vreo 10 ani, cu aceeași mînă de fier ruginit. Și amatorii ieșeni de volei vor tot merge la meciuri cu nostalgia „comunistă” a anilor cînd Penicilina era mereu pe podium.
Dar m-am luat cu prostiile mele și era să uit de ce voiam să vă arăt: un filmuleț foarte frumos. Un filmuleț pe care, privindu-l, veți rîde cu hohote.
Ce tolocăneau Nani și „Dorin” (???) Stîngă în decembrie 2010, cînd au pornit clubul nou.
(Ce ziceai, bre nea Chebac? Că Antibiotice SA nu are nici o legătură cu clubul, că clubul e independent, c-o fi, c-o păți? Și atunci de ce se băga Nani în borșul lui Stîngâșinși „Dorin”?)
Momentele hazlii:
***Ioan Nani:
„Nu este ușor drumul pe care ni l-am propus. Un drum pe care numai oameni îndrăzneți pot să-l parcugă.” 🙂 🙂 – Ce-ți mai merge dîrdala!
„Există spiritul de a fi competitivi și prin sport.” – Da, ați fost de v-ați îndoit. 6 ani ați mers competitivi din gard în gard.
„Îl dorim să fie un club național, cu performanțe internaționale.” – Aici am rîs cel mai tare. Măi nea Nani, n-ați fost în stare să le adunați pe fete și să faceți o poză oficială a echipei pînă n-am tras eu de voi. Nu sînteți în stare să completați formularele electronice pentru jucătoarele străine. Nu știți (conducerea clubului) o boabă de engleză! Ce delirați voi despre performanțe internaționale??
„Sportul […] nu putem să-l luăm, să-l ducem acasă și să spunem că-i al nostru.” – A dat-o și în metafore Nani. Păi exact așa ați făcut! Nici afișe n-ați fost în stare să puneți în oraș.
***„Dorin” Stîngă (i-au greșit numele, fi-i-ar de rîs), cu glasu-i tremurînd, de codană rușinoasă:
„Ne dorim să creștem sportivi la Iași.” – V-ați bătut joc de fetele de la nivelurile de pre-senioare. Ce jucătoare tinere ați „crescut”, voi, nenorociților, în ultimii 6 ani? În ce finală națională ați ajuns? Dacă nu era CSȘ Unirea, nu le aveați nici pe cele 4 ieșence, pe care le și țineți pe tușă.
„Vom crește performanța pe zi ce trece.” – Abureală de sindicalist comunist. N-ați crescut-o nici pe AN ce a trecut. Sînteți exact în aceeași groapă de unde ați pornit.
V-ați bătut joc de tradiția voleibalistică a acestui oraș. Și nici nu vă dați duși de la ciolan.
Că de, cine ar fugi de la niște bani frumoși, care vin făcînd mai nimic?
Filmul pe pagina asta (decembrie 2010):
Vesti bune pentru iubitorii voleiului feminin din Iasi. Societatea comerciala Antibiotice SA a fondat Clubul Sportiv Penicilina, care va tr