VIȘĂNEALA GENERALĂ. Partea 3. ADEVĂRATA ORDINE DE ZI! Cu speranța că măcar anul acesta…

VIȘĂNEALA GENERALĂ. Partea 3. ADEVĂRATA ORDINE DE ZI!

Cu speranța că măcar anul acesta oamenii din voleiul românesc vor arăta că s-au săturat de corupție, de impostură și de incompetență, le propun delegaților de bună credință la Adunarea Generală să schimbe ordinea de zi astfel:

1. REVOCAREA PREȘEDINTELUI cf art 85.2 din statut, pe motiv de incompetență, dezinteres, lipsă de rezultate, și organizarea unei Adunări Generale Extraordinare de alegeri.
Clarificarea salariului președintelui. Cît este? Cine l-a calculat? Cine l-a aprobat?
Cum a fost posibilă situația uluitoare ca președintele federației să fie și observator la meciuri?
Modificarea statutului astfel încît candidații la funcțiile de președinte și de vicepreședinți ai FRV să fie absolvenți de universitate și să cunoască limba engleză cel puțin la nivel mediu. Astfel, va trebui să treacă un examen.

2. Examinarea ACTIVITĂȚII CONSILIULUI DIRECTOR care nu s-a întrunit conform statutului o dată pe lună (cel puțin), ci doar de 8 ori de la precedenta AG.
De ce nu există un al 3lea vice-președinte al CD, conform statutului? CD trebuie să fie format din 13 persoane, dar de 2 ani este format doar din 12 persoane, ceea ce face ilegale absolut toate hotărîrile CD.
De ce vicepreședintele Cojocaru cumulează și funcția de președinte al Colegiului Central al Antrenorilor? Este atîta de competent și de potent?

3. Analiza PRĂBUȘIRII NAȚIONALELOR ROMÂNIEI în ierarhiile internaționale și a atmosferei urîte de la loturi, care îi face pe sportivi să fugă de națională.

4. Analiza SISTEMULUI COMPETIȚIONAL al diviziei A1 și evidențierea vinovaților.
Analiza situației neregulamentare de anulare a unei părți a campionatului diviziei A1 feminin.

5. INVALIDAREA TITLULUI DE CAMPIOANĂ și a Cupei României cîștigate de CS/CSM Volei Alba Blaj în stagiunea 2016–2017, pentru că a început campionatul ca o entitate sportivă, „CS Volei Alba-Blaj“, care a fost înlocuită de altă entitate sportivă, „CSM Volei Alba Blaj“.
Investigarea condițiilor în care s-au făcut transferurile jucătoarelor de la o entitate la alta într-un moment al campionatului cînd transferurile erau interzise de regulament. Recuperarea medaliilor acordate de-a valma primarului Rotar și altor persoane din club și din afara clubului.

6. Analiza ACTIVITĂȚII COLEGIULUI CENTRAL AL ARBITRILOR.
Cum se fac promovările și programările? Pe pile? Pe ochi frumoși? Pe mită?
Să se decidă ca programarea arbitrilor la meciuri să fie transparentă și pe cît posibil aleatorie și automatizată.
Examinarea cazului fabulosului arbitru Gorban Corneliu, care a primit nu mai puțin de 16 delegări în 4 luni (!) în timp ce alții primesc abia o delegare pe stagiune.
Examinarea condițiilor în care au primit carnete de arbitri și cum au fost promovate numitele Jianu Vasilica Violeta, Rotar Raluca Valentina, Bîrzan Simona, Iatan Georgiana. Cine au fost examinatorii?
De ce nu a fost sancționată numita Rotar Raluca Valentina după meciul Alba Blaj – Mulhouse, în care ne-a făcut de rîs în fața Europei cu multe situații judecate pe dos și vădite de verificările video?
De ce nu a fost sancționat arbitrul Szabo-Alexi pentru faza din meciul Alba Blaj – Știința Bc (19 mar 2018), în care echipa gazdă a servit cu 7 jucătoare în teren?
Să se limiteze/interzică accesul la arbitraj al arbitrilor obezi, care strică nu numai imaginea evenimentului, ci și ideea de sport.

7. Discutarea unei strategii privind atît NUMĂRUL DE JUCĂTORI STRĂINI din echipele de divizia A1, cît și PREZENȚA ÎN TEREN A JUCĂTORILOR TINERI (Sub-22, Sub-21).
Eliminarea condițiilor restrictive de la echipele de pre-seniori, evident cu excepția limitelor de vîrstă. Redenumirea competițiilor lor după standardele internaționale: Sub-19, Sub-17, Sub-15 etc.

8. Instituirea unor TABERE SPECIALE DE AMELIORARE A JUCĂTORILOR cu potențial de lot național și instituirea unui turneu internațional care să umple perioada de pauză competițională și să-i mențină în formă pe jucătorii români de vîrf.

9. Stabilirea unor măsuri care să sprijine și să stimuleze CLUBURILE DE PRE-SENIORI PRIVATE.

10. Ameliorarea ACTIVITĂȚII COMISIEI DE DISCIPLINĂ.
Să nu se mai încalce dreptul constituțional la apărare, prin existența unei taxe uriașe pentru apel/contestație.
Discutarea cazului Rău de la Baia Mare, prezentat în presă. De ce s-a mușamalizat?
Instituirea de amenzi sau a pedepsei cu eliminarea din activitatea oficială a antrenorilor care-i abuzează fizic și/sau psihic pe jucători, care le dau țigări și alcool minorilor și care au alte comportamente reprobabile.
Discutarea cazului Bogdan Paul (Agroland) care a tras un șut unei jucătoare în public și sancționarea lui.

11. STOPAREA HAOSULUI DIN CAMPIONAT (amînări, devansări, schimbări de gazde) prin elaborarea unui regulament rațional și care să fie respectat strict de toate cluburile.

12. Instituirea unor proceduri de COMUNICARE CU PUBLICUL, care este destinatarul primordial al spectacolului sportiv.
Să se instituie obligativitatea ca antrenorii și jucătorii să comunice cu publicul prin diverse variante de presă și amendarea severă a celor care refuză.
Obligarea cluburilor sportive să facă reclamă meciurilor prin afișaj urban și prin alte metode.
Crearea unei echipe tehnice pregătită să facă selecții video cu fazele cele mai spectaculoase din fiecare etapă, care apoi să fie livrate Digi Sport (conform unui contract) pentru a fi difuzate, asta fiind o metodă de popularizare a voleiului.

13. MODIFICAREA PROTOCOLULUI de la începutul meciurilor, astfel încît, acolo unde sălile au tribune în U sau numai într-o parte a terenului, să nu mai fie prezentate echipele cu fundul la public (!), iar arbitrii să nu mai meargă caraghios cu spatele.

14. Dezbatere despre DESECRETIZAREA CONTRACTELOR JUCĂTORILOR, ca și în alte sporturi, pentru a vedea care cluburi practică Șmenul Roibescu (salarii nerealist de mari împărțite ilegal cu șefii cluburilor).

15. Alte puncte obligatorii prin statut.

Stimați participanți la AG, cei care aveți un nivel de inteligență care vă permite accesarea Internetului, ATENȚIE CE VOTAȚI!
Vom face publică lista celor care au votat prostiile propuse de Ghiță, adică lista celor care sprijină astfel perpetuarea dictaturii neamului prost și decăderea voleiului românesc.

1 thought on “VIȘĂNEALA GENERALĂ. Partea 3. ADEVĂRATA ORDINE DE ZI! Cu speranța că măcar anul acesta…

Comentezi?