VIȘĂNEALA LUNII | Strigoiul răzbunător nu se lasă * Roșu și negru * Slugile credincioase blochează FRV

aqualine.ro/

 

Nu-i așa că nu puteați dormi noaptea de grija noului Consiliu Director? 😊 Adică, ce se petrece de nu s-a făcut ședința lunară din octombrie, iar acum și noiembrie e pe sfârșite? Me chescă să pas?

Ghiulangiul să pas! De la Stalin la Băsescu și apoi la Ghiță Ghiulangiul, toți dictatorii au avut în spate un sistem. Dictatorul de capul lui nu poate exista, nu face nici cât o ceapă degerată dacă nu se bazează pe o caracatiță. Dictatorul e doar figura proeminentă a sistemului dictatorial. Nici Ghiță Ghiulangiul n-a fost dictator de capul lui. A avut sprijin solid din partea unora importanți în sistem precum Avocatul Agramat Dîrlan, prietenul Cotoroanță sau Ispas, sau a unora mai mici precum Peicea sau M Marin. Îi știți după cum a încercat să-i bage Ghiulică prin comisiile Adunării Generale istorice din 30 sep 2020.

Ei bine, Ghiulangiul aruncat la lada de gunoi a istoriei voleiului românesc, dacă se văzu dat afară din orice foncție, dracii s-a suit pe el, a bulbucat ochii deja bulbucați și negru a văzut înaintea ochilor bulbucați. Și roșu. Cum adică? El care a fost însuși voleiul românesc 16 ani, să fie aruncat așa la gunoi??

Și s-a chitit să-și pună niște slugi credincioase să dea în judecată FRV! Chipurile că au fost ceva nereguli la Adunarea Generală și că Consiliul Director trebuie contestat. Credincioșii sunt hopservatorul George Peicea, dublat de clubul lui fantomă Soleil București, hopservatorul Mihai Marin, AJV Hunedoara (Titi Scorpie?) și ACS Extrem Pitești (adică vișănica Nicoleta Iatan). În paralel, ca să fie deranjul mai mare și ca să creeze Ghiulangiul daună cât mai mare, și vișănelul cumplit Viorel Raicu prin Juvenil Brașov a dat în judecată federația pentru același lucru.

klap.ro

Așa se face că FRV funcționează în regim de avarie. Nu are Consiliu Director, validarea noii conduceri fiind blocată de acești trepăduși vișănei. Iar primul termen nici măcar nu e fixat!

Dacă condamnăm acțiunile slugilor vișăniste, în realitate, cea mai gravă ilegalitate produsă la AG este nevalidarea dosarului candidatului Dan Gîrleanu. Este atât de gravă încât alegerile trebuie refăcute. Dar are chef Dan Gîrleanu să-și afle dreptatea? Măcar de formă, de principiu.

Și cine te reprezintă în aceste procese, Cojocarule? Cumva Agramatul Dîrlan? Ce comic ar fi! 😃 Și oare îi reprezintă și pe vișănei? 😃 Le dă materiale din casă?

ottobroker.ro

Dîrman, Cotoanță și Ispas trebuia să fie primii zburați din FRV, ca să se mai disipeze aerul împuțit coclit de Ghiță Ghiulangiul acolo 16 ani.

Un lucru bun a făcut FRV: a renunțat la procesul intentat MTS pentru contestarea raportului corpului de control. N-a mai apucat Ghiulangiul

Ghiulangiule, ți-ai luat salariul pe octombrie și pe noiembrie, miile de ieuroi? Sau te-a bătut Dumnezeu pentru nenorocirile pe care le-ai făcut? Și o să te mai bată, strigoi satanist.

Comentezi?