VISELE VĂRULUI RAFAEL :: TAINA GENERALULUI SPAGA (3)
Vărul Rafael a pus o condiție cînd l-am rugat să mai viseze un episod: n-a mai vrut să se viseze în rolul Generalului Spaga, pentru că a simțit vreo trii zile după visul 2 o stare de prosteală accentuată.
În visul ăsta al 3lea, se făcea că era secretara primarelui Limbagiu din satul Balș, județul Balta Albă, care-și cumpărase echipă de polo de plajă pe banii statului. Primarele personal, nu satul. Se făcea că secretara cu sex nedefinit, Iștvanachi, se primbla prin ograda liceului în a cărui sală de sport juca de obicei echipa de polo de plajă.
Și dintr-o dată l-a apucat pîntecăraia. Că mîncase 3 perje, iar stomacul lui nu era obișnuit cu perjele decît sub formă de palincă.
Și se duce ăsta/asta, Iștvanachi, adică văr-miu, la buda de lîngă gard. Avea sala taoletă și înlăuntru, dar secretara era obișnuită din moși strămoși cu cabina de la gard. Acolo se simțea în largul lui/ei și acolo putea el/ea să gîndească și să cujete mai limpede.
În timp ce-și făcea treaba de secretară și cujeta, cujetă să verifice ce înregistrări i-a mai făcut Limbagiului cu telefonul. Că ăsta/asta știa perfect toate matrapazlîcurile Limbagiului. Le notase în 73 de carnețele, dar, mai nou, trecuse la tehnica modernă de ascultare. Ca să se poată da mărturie sub identitate protejată cînd o fi cazul de vreun de.ne.a ceva.
Din telefon se auzea:
Iștvanachi comută pe transmisia în direct și numa ce prinse discuția dintre Limbagiu și Generalul Spaga prin microfonul ascuns:
– No, nici nu-i muszaj să citești niciun Statut, mă ficior, că oricum-îi decît o bucată de hîrtie igienică cu care se șterg tăți la ***.
– Da’ de ce nu-l pui mata șef pe Iștvanachi, secretara matale, că el îi deja în Comitetul Diriguitor și știe mersul treburilor?
– Pentru că deoarece iel are triaba lui mare aicia în sat, di-a driapta mea. În Comitetul Diriguitor oricum stă ca o momîie ca ăilalți. Iel să-ntoarce aicia și pe tinye te fac ambasadorul meu în federație.
Atunci Generalul Spaga izbucni în rîs.
– No, ce ai de belești gingiile ca bolundu, deșosatule? îl întrebă Limbagiul deranjat o țîră.
– Iertare, boierule, da așa mă apucă pe mine cînd aud cuvîntul „fac“.
– No binye, ficior, însamnă că știi mai multă iengleză decît Zapciu!… Deci așe facem: meri acolo și vămuim noi toți marafeții și toate șpăgile de la cluburi, de la hopservatori, de la arbitrii, de la jucători… de la COSR, de la minister… Îi dau lu fătuca apartament în Bulgaria… Și punem tăte meciurile naționalelor și tăte turneiele în sala noastră și cerem chirie 10.000 de ieuro pe meci.
– Care sală, boierule, că n-ai decît pe hîrtie?
– Băăă! Te pun președinte la federerație cinșpe ani, că așa-i datina. Și pe Zapciu îl trimetem la pușcărie. Să se sature de furat! Să-i mai lese și pe alții să fure! Iară sala o să treacă de pe hîrtie pe imaș. O fac de 2.000 de locuri… Ba nu… de 20.000, mai pune un zerou la coadă, Iștvanachi!
Jojj!! Și acilea, Iștvanachi, care ședea confortabil pe budă, se blocă brusc. Trase involuntar un… o flatulație impresionantă, de intră cabina în vibrații, și din diaree dădu direct în constipație!
(Cu tărie afirmăm că aiurelile din vis nu au nici cea mai mică legătură cu chestii reale, ci sînt numai și numai niște bazaconii.
Pentru treaba lui Iștvanachi din vis nu s-au folosit materiale sintetice, ci numai naturale și bio.
Și gata asta cu taina.)
