CE-F, Sub-18, ziua 3 Grecia – România 1 – 3 (22-25, 25-19, 22-25, 19-25)…

aqualine.ro/

CE-F, Sub-18, ziua 3

Grecia – România 1 – 3 (22-25, 25-19, 22-25, 19-25)
Durată: 1h47 (exact cît meciul anterior cu Polonia!)
Spectatori: 50

Cea mai bună jucătoare și cea mai bună marcatoare: Effrosyni Alexakou ( #6 extremă GRE), 31 pct!
Cea mai bună jucătoare de la RO: Alexia Căruțașu ( #14 opus)
Cea mai bună marcatoare de la RO: Andra Artin ( #9 extremă), 17 pct

Cele mai multe puncte din atac: Effrosyni Alexakou, 28
De la RO: Andra Artin, 14

bijubox.ro

Cel mai eficient atac: Effrosyni Alexakou
De la RO: Alexia Căruțașu

Cea mai bună recepție: Effrosyni Alexakou
De la RO: Adelina Budăi Ungureanu ( #1, extremă)

Cei mai mulți ași: Carmen Dițu ( #7 centru RO) și Alexia Căruțașu, cîte 3

Cele mai multe puncte din blocaj: Maria Badea ( #12 centru RO) și Dimitra Tziarli ( #4 centru GRE), cîte 3

Primul set a prevestit corect un meci slab făcut de ambele echipe. RO a servit mai bine, iar Grecia a atacat mai bine. RO a cîștigat la speculă, din multele greșelile neforțate ale grecoaicelor.
În setul 2, grecoaicele au greșit mult mai puțin și au atacat mai mult. Blocajele cu punct mai multe ale RO nu au ajutat, ceea ce a arătat că nu se poate cîștiga tot timpul prin nemuncă 😉
Seturile 3 și 4 au fost cîștigate de RO prin muncă, contînd mai ales serviciile foarte bune.

În ansamblu, a fost un meci mai prost al RO. Se vede o scădere în joc de la meci la meci. Vedeta acestui meci a fost de departe grecoaica Effrosyni Alexakou, care a dus în spate singură cam tot jocul Greciei. Dar Grecia este cea mai slabă echipă din turneu și trebuia învinsă în pas de dans. În schimb, ne-am bazat pe cele 24 de puncte pe care ni le-a făcut cadou. Nu se poate ajunge sus fără puncte muncite și nu primite pomană! Să sperăm că situația se va îmbunătăți mîine, cînd întîlnim o echipă foarte tare, Belarus, deși voleiul de acolo nu impresionează la nivel de senioare.

Galeria românească iar a cam dormit, în timp ce 2-3 greci au strigat din toți bojocii aproape 2 ore.

ottobroker.ro

De asemeni, ar trebui ca antrenorii să le învețe pe fete și puțină civilizație europeană. Grecoaicele au aplaudat frumos la intrarea jucătoarelor noastre pe teren, dar ale noastre s-au făcut că plouă la intrarea grecoaicelor.

După 3 partide, RO e pe locul 3 în grupă, avînd deja asigurat cel puțin locul 5. Avînd în vedere programul ultimelor 2 etape și forma de joc a echipelor arătată pînă acum, clasamentul final va fi foarte strîns și raportul seturilor va conta mult. Fiecare set pierdut sau cîștigat începe să cîntărească greu.

Mîine, de la ora 2100: România – Belarus.

Comentezi?