COJOCĂREALA LUNII | Din nou alegeri cu cântec * Mânărelile au revenit în federație pe fondul amorțelii membrilor

COJOCĂREALA LUNII | Din nou alegeri cu cântec * Mânărelile au revenit în federație pe fondul amorțelii membrilor

 

Sigur că marele istoric al voleiului românesc, Contabilu Constantinescu doarvolei.pupat, n-o să vă informeze, dar aflați de aici.

Universitalu Cojocaru Spirulină, deși îl vedeți așa blând și dulcel, a învățat foarte bine lecțiile de la tătâne-su Ghiulangiul. Ca să iasă din nou președinte, a modificat Statutul ca să fie în favoarea lui, a umplut cluburile de distincții și de atenții la gala din iarnă și l-a eliminat mișelește din cursa candidaturii pe cel care, cu mare ușurință, i-ar fi luat locul, Horațiu Nicolau jr.

La fel ca Ghiulangiul, Universitalu a lansat (prin SMS) o listă care „trebuia” votată (FOTO) și așa majoritatea de pe listă au ajuns în Consiliul Director.

Dar cântecul cel mai tare a fost cu Sinistra Duță. Deși aflat la cuțite cu clubul Rapid, el a continuat să fie angajat acolo, nu se știe pentru ce activitate, că n-a desfășurat niciuna.

Deși nu a făcut nimic pentru volei în mandatul de 4 ani de vicepreș, amorțiții din comunitatea de volei l-au considerat demn să ocupe din nou această funcție și l-au umplut de voturi.

Numai că gigel n-avea dreptul să fie ales! Statutul zice că în Consiliul Director nu pot fi 2 reprezentanți ai aceluiași club, iar ca reprezentant al clubului Rapid a fost prezent și ales ca membru al CD Marian Ștefan.

Sinistra Duță, aflând de situația ilegală în care s-a pus, și-a dat demisia imediat de la Rapid. Dar asta nu rezolvă nimic, pentru că el trebuie să cedeze acum locul următorului votat. Următorul votat… sunt 2, la egalitate: Marian Ștefan și Cristina Pîrv. Se pare că Ștefan e mulțumit de poziția de membru și locul de vicepreș ar merge la fada, insipida și inodora Regină și Ambasadoreasă a Ghiulangiului.

Mai grav e că Sinistra Duță a votat și nici nu se știe pe mandatul cui. Pentru Rapid nu putea vota, pentru că reprezentat a fost Ștefan. Dar nici pentru alt club nu putea vota pentru că ordinul de ministru, pe care NOI L-AM PROVOCAT, zice că la adunările generale participă șefii cluburilor sau alți reprezentanți din cadrul cluburilor. Nu mai merge ca pe vremea Ghiulangiului cu împuterniciri în alb.

Dacă s-ar aplica legile și procedurile, alegerile FRV ar trebui anulate și repetate. Iar încălcările de statut duc la oprirea finanțării de la ministerul devenit acum Agenție Națională. Totuși, Saveta Lipă, campeoana dila Botșăni, e pesedistă umană și cu ea te poți înțelege omenește. Le rezolvă ea cumva, așa cum l-a rezolvat și pe Jianu, cel dat afară din minister și readus de cucoana cu voce spartă.

Din lista lui Universitalu au intrat în CD:

Vicepreș: Mihai Duță (în situația dubioasă descrisă), Iulian Pîslaru
Membri: Răzvan Roșu, Lucian Năstase, Adina Salaoru, Alin Mataizer, Ramona Ceamuru (??), Florin Voinea, Emilian Crihană.

Dacă putem presupune că aceștia au semnat pactul cu Universitalu, sperăm că ceilalți 2 membri nelistați, Marian Ștefan și Cornel Itu, să facă destul scandal ca să strice manevrele găștii lui Cojocaru.

(Iaca, măi Nicolonțea, cum te-a aruncat din CD Universitalu cu care ai ales să te aliezi! 😊 )

Vorbind de gășculițe, pe unde o fi dispărut Prințul cel Fudul Paul de Agrolanda? Nu mai este antrenor, dar cică s-a făcut hopservator. Nu l-am văzut încă programat la DIVA. Și cică el cu Pîslaru și cu Marius Măcicășan coc ceva prin federație, încă nu e clar ce, dar lui Universitalu n-o să-i fie călduț. Mai ales că și secretarul general Ispas are o agendă proprie.

Comentezi?