Dacă am avem vreun profesor universitar adevărat în voleiul românesc, am avea și un sistem de învățare și de antrenament bine pus la punct. Există 2 țări care mereu se bat pentru medalii în competițiile internaționale, deși au niște caricaturi de campionate: SUA și Serbia. Dar țările astea au sisteme solide, care produc continuu jucători și jucătoare de valoare, cu tehnică bună, cu disciplină tactică, cu mental puternic, cu dorința reală de a câștiga.
Iar noi îl avem pe Universitalul Spirulină, cel care s-a bucurat mulți ani să-i țină olița Ghiulangiului și să-i fie părtaș tăcut la toate matrapazlâcurile. Ne și mirăm cum de mai supraviețuiește voleiul românesc: jucători nu avem, public nu avem… și totuși niște bani se învârt. 😉
Săptămâna asta a făcut vâlvă marea tragere la sorți pentru campionatul 2022. Stați liniștiți, că programul se va mai reface de câteva ori. În primul rând, că nu se știe câte echipe vor fi pregătite cu jucători, personal și fonduri în octombrie. În campionatul feminin, deja sunt vreo 4 echipe care o scaldă rău de tot.
În al 2lea rând, că treaba e nestatutară. Conform statutului, structura campionatului este dezbătută și aprobată de Adunarea Generală. Dar Cojocaru așa a învățat el de la tăicuța Ghiulică că ne facem de cap noi, șefii, iar AG va vota ca oile. Apropo, ați auzit cumva ceva de vreo Adunare Generală pentru 2021, care era tradițional la finele lui martie? Niciun ciripit!
În al 3lea rând, dacă am avea profesori adevărați și un sistem adevărat, am avea și niște proceduri stabilite științific pentru ce tip de campionat putem adopta rațional, ca să se potrivească cu situația reală a voleiului românesc. Pe ce bază logico-științifică s-a stabilit că trebuie să fie 12 echipe? De ce nu 16? De ce nu 8? Zic unii că, pe un campionat cu 12 echipe, așa putea Ghiulangiul să arunce niște bănuți mai mulți arbitrilor și hopservatorilor, ca să-și întrețină gașca. Dar se pot proiecta sisteme competiționale cu mai multe meciuri (asta pentru PUBLIC, nu pentru arbitri!) chiar cu echipe mai puține.
Și apoi, ce te faci cu tragerea asta la sorți dacă vine valul 6 de plandemie și iar trebuie să recurgem la turnee cu testare pentru varianta siriană? Din acest punct de vedere, cel mai bun este tot sistemul Sorin Roman, proiectat de noi anul trecut, sistem care avea (și) marele avantaj că turneele se puteau transforma oricând în etape săptămânale și invers. Dar sistem pe care proștii nu l-au înțeles. Iar ei preferă să meargă pe drumuri bătătorite. Ce e nou, e greu de priceput și se respinge din start.
Un alt element de imbecilitate Ghiulangească-Cojocărească e treaba cu invitațiile pentru locurile rămase „libere”. Dacă am avea multe echipe de valori apropiate, ar putea funcționa un sistem de invitații („wildcard”). Dar așa? Să vrei să umpli 12 locuri cu echipe răsfirate, care produc un procentaj foarte mare de meciuri de 3–0? S-a gândit vreodată vreun Universital român să analizeze calitatea campionatului în funcție de frecvența celor 3 scoruri? Nici vorbă! Așa se face că avem o grămadă de meciuri de panaramă, în care echipele înfrânte nu fac nici onorabilul 60. La ce folosește așa un campionat? La ce să vină publicul să se uite?
Invitațiile, așa cum se înțeleg la noi, sunt proaste și pentru că distrug parte din spiritul competiției. De ce să nu stai pe ultimul loc călduț (adică joci ca ciubota, da-ți iei banu’!), că doar retrogradarea nu înseamnă nimic, nu mai are caracter de pedeapsă. Ar trebui ca, indiferent de câte echipe se pot aduna pentru campionat, cele retrogradate să nu mai poată fi „invitate” în campionatul următor.
Dar cel mai grav e că „procedura” invitațiilor nu e prevăzută nicăieri în regulamentele FRV, deci este o ilegalitate! Parcă ziceai că vei respecta Statutul și regulamentele, bă Spirulină!
Concluzia: așteptați tragerea la sorți din septembrie, de după Adunarea Generală! 😉
