DIVA (F) 2024 E2.1.2 | Meciul etapei * Idioții din federație cu Echipa Ideală * Nedreptățita Ionescu * Tare greu cu opusele astea

magnolia.ro/

 

CSO Voluntari – CSM Lugoj 3 – 0 (25-23, 26-24, 25-12)
Spectatori: 200

Lugojencele au început meciul în forță sperând să câștige setul 1 printr-o șarjă cavalerească. Nu le-a mers pentru că gazdele s-au dezmeticit curând și focul de paie s-a stins și jocul s-a echilibrat. Extrema Nikola Radosová a jucat mai eficient pentru CSOV, în timp ce extrema Andra Artin (CSML) a fost cam pierdută în pârloagă. În setul 2 CSML s-a străduit să se desprindă și cu mare efort a ajuns la 4p în față: 17-21. De la acest scor majoritatea echipelor care conduc, și câștigă setul. Dar aici s-a rupt filmul pentru lugojence pentru că CSOV a lovit cu un șir de 6p: 23-21. Într-o ultimă zvâcnire, oaspetele au răspuns cu un șir de 3p (minge de set), dar au venit și gazdele cu 3p. Extrema Ana Lazarević și centrala Denisa Ionescu au fost motoarele CSOV, în timp ce atacantele opuse de la ambele echipe au jucat bambilici. Setul 3 a fost jale pentru CSML, care a dăruit 10p adversarelor, iar CSOV a jucat la pas, câștigând fără efort.

CSML s-a bazat pe extrema Elizaveta Ruban ca să facă puncte, în timp ce CSOV a punctat cu mai toate jucătoarele.

Cea mai bună jucătoare, cele mai multe blocaje punctate: Denisa Ionescu (#10 centrală CSOV), 11p, 75%, 8 blocaje. Te uiți la idioții din federație și nu-ți vine să crezi cât de idioți sunt. Au publicat recent o variantă tâmpă de „Echipă Ideală” a campionatului după faza 1, și n-au găsit niciun loc pentru centrala a 3a din campionat. Bă idioților, după ce vă luați voi? După buletinul meteo? După reumatismul lui Universitalu Ocolește? Nu vedeți și voi exact ca noi statistica publicată chiar pe Datavolley? Primele centrale sunt, într-adevăr, Kocić și Dimitrova. Dar a 3a e Ionescu, deci cea mai bună româncă. Ce-aveți, mă, de sunteți așa de proști?
Cea mai bună de la CSML: Mirta Velikonja Grbac (#6 centrală), 5p, 50%
Cea mai bună marcatoare, cei mai mulți ași încasați: Elizaveta Ruban (#3 extremă CSML), 15p, 48%, 5 ași încasați
Cel mai eficient atac, cea mai bună recepție: Ana Lazarević (#4 extremă CSOV), 13p, 63%
Cea mai slabă jucătoare: Aliona Martiniuc (#20 opusă CSML)

bijubox.ro

A fost al 3lea meci la rând câștigat de CSOV contra CSML.

Scor cumulat: 2–0. Meciul 3 nu mai este necesar. CSOV și CSML schimbă locurile între ele. CSOV trece pe locul 4 și va juca în faza 2 din faza 2 pentru locurile 1-4, iar CSML trece pe locul 5 și va juca pentru locurile 5-8.

ottobroker.ro

Se știu deja partenerele viitoare ale celor 2 echipe:

CSM Târgoviște – CSO Voluntari
CSM Lugoj – Corona Brașov

Am văzut și în acest meci cât de slabe sunt atacantele opuse, adică acelea care trebuie să aducă cele mai multe puncte unei echipe. Mă întreba cineva dacă CSOV are șanse la titlu. Cu catastrofa de Casanova, e greu de crezut. Azi a făcut doar 11p pentru echipa sa, dar și 9 pentru adversare! Similar, Martiniuc (CSML) a făcut doar 8p pentru echipa sa și tot 8 pentru adversare. Și astfel nu-i de mirare situația hazlie că Casanova este a 4a în clasamentul opuselor din campionat! 😄

Comentezi?