# **DIVA (F) Etapa |** REZULTATE (1) * SETUL LUI **JOVANOVIĆ** * SETUL LUI…

aqualine.ro/

# **DIVA (F) Etapa 1.20 |** REZULTATE (1) * SETUL LUI **JOVANOVIĆ** * SETUL LUI **FILIPAȘ** * RĂZBOIUL CELOR 2 **LOREDANE **CÂȘTIGAT DE **DIANA** * SCOR GRAV LA BACĂU

**Dinamo – FC Argeș 3 – 1 (25-17, 23-25, 25-19, 25-13)
**Spectatori: 200?

După un set solid făcut de Dinamo (cu extrema **Pîrv** la rezervă), a venit setul extremei **Jovanović **(FC Ag), care a făcut nu mai puțin de 11 pct! Și cu 59% eficiență. Așa ceva rar se întâlnește pe terenul de volei, multe jucătoare nu fac atâtea pct nici într-un meci întreg. Performanța asta a umbrit-o pe cea a centralei **Maja Savić** (Dinamo), care și ea a făcut (tot în setul 2) 8 pct. Focul de paie al lui **Jovanović**s-a stins, ea făcând apoi 2 seturi proaste. De fapt, toată echipa piteșteană a căzut, dar setul câștigat contează mai mult decât modul în care au fost pierdute seturile 3 și 4.

*Cea mai bună jucătoare*: **Nneka Onyejekwe** ( #18 centrală Dinamo), 14p, 55%, care e și cea mai bună jucătoare a returului fazei 1.
*Cea mai bună de la FC Ag și cea mai bună marcatoare a partidei*: **Katarina Jovanović** ( #1 extremă), 18p, 35%
*Cel mai eficient atac*: **Maja Savić** ( #5 centrală Dinamo), 14p, 67%
*Cea mai bună recepție*: – (nu ne putem lua după cifrele prea mari ale multi-retrasei **Alida**)
*Cele mai multe blocaje punctate*: **Karmen Brletić** ( #15 centrală FC Ag), 5
*Cea mai slabă jucătoare*: **Sânziana Motroc** ( #6 extremă FC Ag)

bijubox.ro

Iar **Ștefan cel Mic** și **Ghiulangiul** și-au schimbat bezele. 😊

**Voluntari 2005 – CS Medgidia 2 – 3 (28-26, 18-25, 25-21, 16-25, 15-17)
**Spectatori: 200? 100?

Va intra în istorie ca *Marea Bătălie de la Voluntari*. Gazdele, care au planuri (și resurse) să urce în clasament, au făcut multe greșeli neforțate și s-au văzut conduse în setul 1 cu 7 pct (5-12), după punctul realizat chiar de cel mai atacant libero din campionat, **Mihaela Albu**. 3 serii de câte 4 pct au echilibrat lupta și opusa **Filipaș** (Voluntari) a încheiat setul, adunând 8 pct. În setul 2, spre final, oaspetele s-au desprins ușor și au încheiat cu o serie de 4 pct.

Setul 3 a adus multe puncte din atac (17-17), **Filipaș** reușind și ea o colectă incredibilă de 11 pct! În setul 4 gazdele s-au moleșit, iar medgidencele au avut și un blocaj eficient. Setul lui **Dobriceanu**: face 8 pct.

Și setul 5 a fost palpitant, oaspetele conducând ușor, dar gazdele s-au ținut aproape, cap la cap. 12-12, 13-13… și la 13-14, **Dobriceanu** ratează mingea de meci fiind blocată de **Veljković**. La 15-14, cealaltă **Loredana** (**Filipaș**) ratează serviciul. La 15-16, **Ariton** rezolvă situația și închide meciul cu un as.

*Cea mai bună jucătoare și cel mai eficient atac:* **Diana Ariton** ( #1 centrală Medgidia), 20p, 52%
*Cea mai bună de la CSOV și cea mai bună marcatoare a partidei*: **Loredana Filipaș** ( #17 opusă), 27p, 37%
Trebuie remarcată și **Loredana Dobriceanu** ( #18 extremă Medgidia), care s-a dezlănțuit cu 24p, 50%. Dacă mai dura meciul puțin, poate o egala pe **Loradana** opusă. 😊
*Cele mai multe blocaje punctate*: **Diana Ariton** și **Ana Veljković** ( #10 centrală CSOV), 6.
*Cea mai slabă jucătoare*: **Larisa Vasilică** ( #4 opusă Medgidia), doar 10 pct în 5 seturi?

gave.ro
GAVE.RO Camere de supraveghere

**Știința Bacău – Blabla Blaj 0 – 3 (14-25, 18-25, 17-25)
**Spectatori: 300

Nu că *onorabilul 60*, dar nici măcar 50 de pct nu a făcut Știința, în fața *vicecampeoanei Ieoropei*, care tocmai a terminat pe locul 12 în grupele Ligii Campionilor. Defilarea asta nestingherită a Blajului arată cât de slab a ajuns stagiunea aceasta campionatul feminin. Dacă Dinamo a încasat de la Blabla 9 ași etapa trecută, Știința a încasat azi 14!!! Gazdele au avut și o slabă eficiență medie a atacului, de numai 32%, contra 51% a oaspetelor. Poate asta e cea mai slabă stagiune și a echipei băcăuane de când e în divizia A. ☹ Și se vede treaba că la Bacău se construiește un mare complex voleibalistic: *Complexul Blaj*. 😉
Blabla a jucat cu 2 opuse: **Baciu** și **Gamma**.

*Cea mai bună jucătoare:* **Maja Aleksić** ( #8 centrală Blabla), 8 p, 56%
*Cea mai bună de la Știința***: Lorena Ciocian** ( #6 coordonatoare)
*Cea mai bună marcatoare:* **Sanja Gamma** ( #11 opusă Blabla), 14p, 47%
*Cel mai eficient atac* *(minim 10 atacuri):* **Ioana Baciu** ( #1 opusă Blabla): 12p, 53%
*Cea mai slabă jucătoare***:** **Alice Kapelovies** ( #14 coordonatoare Știința)

2 thoughts on “# **DIVA (F) Etapa |** REZULTATE (1) * SETUL LUI **JOVANOVIĆ** * SETUL LUI…

  1. Dl Sorin Roman, ne purtati NOROC! Din nou, nu ati facut decat sa ne ambitionati cu pronosticul “ castiga Voluntari”👍

Comentezi?