# **DIVA (F) Etapa |** REZULTATE * AMICAL LA BLAJ * **PRINȚUL **DEPRIMAT *…

aqualine.ro/

# **DIVA (F) Etapa 2.2 |** REZULTATE * AMICAL LA BLAJ * **PRINȚUL **DEPRIMAT * **GHIULICĂ** PLEACĂ CU BUZUNARUL PLIN

**Blabla Blaj – Dinamo Buc 3 – 0 (25-19, 25-22, 26-24)
**Spectatori: 40 (Acum statisticianul **Marković** a putut număra corect! Mai greu pentru el când trece de 100!)

Dinamo, ca și Craiova din meciul etapei M, nu s-a dus la Blaj ca să câștige. Am mai povestit de ce. Așa că primul set a fost floare la ureche pentru gazde, care au întâmpinat o slabă rezistență și și-au permis să joace fără multe greșeli, dar și ineficient. Deși opusa ineficientă Maja Burazer (Dinamo) a fost scoasă, înlocuitoarea ei, **Matei**, n-a făcut nici ea mare brânză și meciul a continuat să fie amical. În setul 3, Dinamo a glumit un pic și a făcut 24-24, dar acolo or fi zis dinamovistele că e destul, oricum sunt în obiectiv, de ce să fie ele sportive oneste și luptătoare?

*Cea mai bună jucătoare*: **Femke Stoltenborg **( #7 coordonatoare Blabla).
*Cea mai bună de la Dinamo și cel mai eficient atac:* **Nneka Onyejekwe** ( #18 centrală), 12p, 50%
*Cea mai bună marcatoare*: **Bianka Buša** ( #12 extremă Blabla), 16p, 33%
*Cele mai multe blocaje punctate*: **Nađa Ninković** ( #3 centrală Blabla), 6
*Cea mai slabă jucătoare*: **Maria Karakașeva** ( #12 extremă Dinamo)

vivacredit.ro

**CSM Lugoj – CSM Târgoviște 1 – 3 (19-25, 25-22, 17-25, 20-25)
**Fără spectatori

Echipele au mers în fiecare set una lângă alta până pe la jumătatea lui. De acolo echilibrul s-a rupt. Gazdele au reușit să ia setul 2, dar în setul 3, oaspetele au încheiat cu un șir de 8 pct de la 17-17.

Nu avem date statistice.

**CSU Belor Galați – Știința Bacău 0 – 3 (23-25, 18-25, 13-25)
**Fără spectatori

ottobroker.ro

În setul 1, gălățencele au atacat mai bine, dar multele greșeli neforțate le-au tras în jos. După aceea, s-au molipsit de deprimare de la antrenorul lor, **Prințul Paul cel Fudul**, și n-au mai fost în stare să atace (în setul 2: 0-8 și 1-10). Băcăuancele le-au mai tras și niște ași, de se tot ciocneau cap în cap **Berdilă** și **Ispas**, ca la minivolei. Oricum, **Dom Profesor Universital Florinel Dila Bacău **trebuie să ajungă la o medalie, iar **Ghiulangiul**, cel care l-a nenorocit un an pe **Prințul Fudul**, stătea de veghe pe jumătate adormit. Cică s-au înfruntat cei mai buni antrenori români. Vai de mama voleiului românesc!

*Cea mai bună jucătoare și cel mai eficient atac*: **Anamaria Berdilă** ( #6 extremă CSUB), 14p, 60%
*Cea mai bună de la Știința*: **Alice Kapelovies **( #14 coordonatoare)
*Cea mai bună marcatoare*: **Slavina Koleva** ( #11 extremă Știința), 17p, 40%
*Cea mai bună recepție*: **Sain Rene **( #15 libero Știința)
*Cea mai slabă jucătoare*: **Daniela Lupescu** ( #13 extremă CSUB)

Și crainicul sălii a continuat să urle-n difuzoare și să-i pună muzică lui **Ghiulică**. Și să stâlcească numele jucătoarelor.

Comentezi?