Doamna avocat Cristina Grecu de la SCP “Calin si Asociatii” a oferit urmatoarea declaratiei…

aqualine.ro/

Doamna avocat Cristina Grecu de la SCP “Calin si Asociatii” a oferit urmatoarea declaratiei publicatiei IlfovSport:
”Sunt uimită de ceea ce am întâlnit la această federație – și mă rezum strict la regulamentele Federației, la Statutul acesteia – aproape toate sunt prost făcute, ba, mai mult, sunt paragrafe care se contrazic. Halucinant este faptul că nu te poți ghida după aceste regulamente, în formularea apărărilor părților reprezentate, fie că vorbim de sportivi, fie că vorbim de cluburi, pentru că Federația însăși nu-și respectă propriile legi de funcționare.
Cu orice problemă ai intra în Federație, nu există disponibilitate la dialog, comisiile de judecată comit erori grave și se pun piedici gratuite unor sportivi sau cluburi și nu am înțeles de ce. Oare este incompetență sau ignoranță? Noi, cei de la Casa de Avocatură Călin și Asociații, ne gândim sa dezvoltăm departamentul specializat pe drept sportiv, pentru că am început să avem tot mai multe cereri de reprezentare, atât din partea unor sportivi, dar si din partea unor cluburi, din mai toate colțurile țării.
Cu cea mai mare seriozitate spun că trebuie înființată o autoritate jurisidictională deasupra celei federale, un fel de Tribunal Sportiv la nivel național, care să vegheze ca relațiile dintre federații, cluburi și sportivi să se desfășoare cu respectarea legilor și regulamentelor. Sunt probleme și la volei, și la baschet, și la fotbal, dar cele mai multe cazuri le-am identificat la handbal. Poate că un sindicat al sportivilor ar fi eficient.”, a declarat avocata.
Casa de Avocatura Calin si Asociatii a aparat drepturile handbalistului Dragnea Dorin, si a obtinut pentru acesta anularea suspendarii dispuse de catre CSM Ploiesti, jucatorul devenind astfel liber de contract.
Cele declarate de catre doamna avocat in cadrul interviului de mai sus se regasesc cu prisosinta si la FRVolei. Si aici domneste “haosul” in statut si in regulamentele proprii, si aici se pun piedici gratuite unor sportivi sau cluburi. Sunt si eu de acord cu ideea din finalul declaratiei, si anume ca se impune un sindicat al sportivilor.Un sindicat care sa-i apere pe cei care, prin munca lor de zi cu zi, fac posibile salariile si “avantajele” conducatorilor de cluburi si ale angajatilor din FRVolei

Comentezi?