HALAL RESPECT! (ep3)
Cu Penicilina e mai încurcată treaba. Cînd i-am zis lui Vasile Stîngă ( = „Stîngă V” = „Stîngâșinși” (5 roman) ) să facem o pagină de Facebook pentru Penicilina, omul era total aerian. El abia a învățat că trebuie să-și încarce telefonul din cînd în cînd. Ce fezbuc să-i mai ceri? Pentru conducerea actuală a clubului, Internetul este o mare enigmă, nu a ajuns prin satul lor. Ei sînt la stadiul în care nici nu-s în stare să facă niște amărîte de afișe pentru meciuri. Că de aici m-am pus eu să-mi pierd (consum) timpul (și nervii) pentru acest grup: în primul rînd ca amatorii de volei ieșeni să fie informați. O vreme însă nu am primit nici un fel de informație dinspre club, nici măcar despre programarea partidelor, desigur din RESPECT fașă de public. Mai degrabă ajungea informația la ziarul lui Gașpar (zis și Gaspar-fără-Diacritice), ăla cu 20 de cititori, dintre care 3/4 sînt proprii lui redactori. Deja erau înscriși la grup și antrenorul și majoritatea jucătoarelor. Așa RESPECT au avut, nu atît pentru creatorul și administratorul ocazional al grupului, cît pentru publicul ieșean (ziceam că am putea estima realist că în acest grup sînt cam 2/3 dintre spectatorii obișnuți, plus cei care mai citesc de pe dinafară).
Nu numai că l-a durut în comisurile cotului de amatorii de volei din acest grup, dar Stîngâșinși a și început să lucreze spre distrugerea grupului. S-au suit dracii pe el de la o postare umoristică, în joacă, nevinovată, în preajma meciului cu CSM București. Îl vezi așa moale, dar cînd e vorba de scăndălău, scuipă foc. Incoerent la telefon, sărind haotic de la una la alta, neterminînd propozițiile, de nu pricepeam ce l-o fi apucat, omul parcă era în stare de ebrietate sau ceva. Spumegăcios și cu acel tupeu și totală lipsă de respect față de un om cu semnificativ mai multă carte decît el. Cică făcusem atmosferă negativă în sînul echipei. Că de! să dusă Penicilina să bată măr pă CSM la ălea acasă și iote cum li s-a dezumflat roțili dă la o glumă…
Băi frate, atmosfera negativă o faci tu prin incompetența ta pustiitoare! Tu și incompetența ta sînteți sursa acelui cenușiu, a acelei negreli, a acelei sfîrșeli, care a cuprins această echipă de cîțiva ani. Te-ai hurducat din eșec în eșec, luînd fetelor astea ocazia de a se bucura plenar de practicarea sportului lor favorit. Oare cum se simte o sportivă cînd are parte de un lung șir de înfrîngeri și intră pe teren cu sufletul apăsat?
Iaca și acum, în prag de nouă stagiune, echipa e fără libero (or fi improvizat ceva între timp?) și cu antrenor navetist. Toți se feresc să lucreze cu Stîngâșinși. Acum 2-3 luni le întrebam în glumă pe unele jucătoare de la echipe din Top 4 dacă ar veni să joace la Penicilina, iar ele se scuturau ca de o glumă proastă: „Unde? La Stîngă?? Doamne ferește”. Deci nu a contat deloc că ar fi venit la un club de prestigiu și cu istorie glorioasă, sau într-un oraș mare, unde se și poate face carte serioasă (centru universitar!), nici banii nu erau menționați, ci a contat atmosfera rea.
Cică președintele Penicilinei ar fi fost la viața lui mare lider sindical pe la Antibiotice. Poate de acolo i se trag istericalele, că era nevoie de dîrdală mare la sindicaliști. Să-i facă statuie de glucoză și să numească intrarea vestică în oraș (după modelul Pieței Săhleanu) Poarta Stîngă (că tot e vestul la stînga hărții!). Dar să lase voleiul ieșean în pace. Că poate mai visăm și noi la o luptă pentru podium, la niște cupe europene, ca pe vremuri… Nu să o tot ducem dintr-o retrogradare într-alta!
Nu se poate face treabă de secol 21 cu mentalitate înapoiată de ev mediu și cu atitudine de președinte de ceapeu de pe coclaurile colbuite ale Vasluiului. După 4 ani de dat cu oiștea-n gard, de s-au făcut praf și oiștea și gardul, n-ar fi cazul să vedem o DEMISIE?
Da’ de unde? Stîngă e mîna… dreaptă (!) a lui Nani în club și vor trece ani pînă se va da dus. (Ar putea să-și dea demisia măcar așa de ochii lumii, că-l pune Nani la loc, că altul mai bun nu găsește.) Între timp, se ceartă cu cine apucă. S-a certat răsunător și cu Dana Popovici Pantelimon (de s-a lăsat aceasta de volei cu un gust amar) și cu Cristina Lungu (chiar cu tuflirea ei de blocaj, parcă ți-e și milă de ea, cum și-a încheiat activitatea competițională așa de cenușiu, într-o echipă cu rezultate catastrofale și sub reproșuri din partea publicului – parcă se duce tot gustul victoriilor d’antan) și cu Elena Curcă…
Și tot zice fraza lui preferată de alint la adresa unor jucătoare cu randament mai redus: „Asta mi-a mîncat sufletul”.
Oare conducerea de la Antibiotice e mai brează? Am discutat o dată la telefon și cu directorul (comercial?) Vasile Chebac. Că ce bine că se implică ieșenii, că vrem să vină lîngă echipă oameni cu idei, cu soluții… și alte atari clișee. Că să căutăm jucătoare… Că-l vor pe Bogdan Paul antrenor…
Dar o a doua discuție n-a mai avut loc. Eu deja mă pornisem să fiu cercetaș pe Internet și contactasem vreo 2 jucătoare bunicele din Ucraina și din Bulgaria. În timp ce chebacii stîngaci se dădeau cu capul de pereți ca să găsească vreo jucătoare, Internetul mustea de oferte/cereri. Așa e cînd tu abia știi să folosești telefonul mobil, iar calculatorul e baubau și Internetul e tărîmul celălalt.
Și Chebacșinși a fost prelucrat de Stîngâșinși și s-a ascuns după fustele asistentei, una Ioana nu-știu-cum, care ce a făcut oare pe fezbuc?? Corect! Tuflit blocaj!
Ca un om de secol 21, te întrebi uluit: societatea asta a lui Nani are măcar cea mai mică idee despre ce-s alea „Relații cu publicul”? I-a învățat cineva cum se răspunde solicitărilor venite din partea publicului, cum se discută cu publicul, cum se respectă publicul?
Prin metoda „Muțenia Niznaiu”, clar.
(Despre cum a alimentat Stîngâșinși Șleahta Ochișaților, altădată.)
(va urma)
Război în toată regula.
Urzeala tronurilor, sezonul 8.
Da,foarte bine spus.Pacat ca nu vrea nimeni( ma refer la cei din conducere) performanta la Iasi.