LEAu (F) 2024 S3T10 | Înfrângere cu cântec * Posibil să fi pierdut azi calificarea la CM * Naranjo El Zapacito e om de caracter. Și patriot. * Inneh a 3a jucătoare a Spaniei

(sursa CEV)
aqualine.ro/

 

(F) Spania – România 3 – 1 (15-25, 25-19, 25-16, 25-18)
Spectatori: 2500

Împrejurările au făcut să nu văd decât puține faze din meci, care n-au spus mare lucru. Dar am citit apoi în bobi (bobii statisticii) și a dat cu minus. Mare minus.

Prostălăii din federație, dar și alții din pseudo-presa de volei se excită și nu mai pot de bucurie că ne-am calificat între finalistele LEAu. Da, e o performanță, repetând ediția 2022. Dar meciul de azi e cu cântec. Fetele au fost păcălite că ar conta doar o victorie pentru calificarea între finalistele LEAu și dacă au obținut-o pe cea cu Croația, nu s-au mai strofocat azi decât un set.

Dar avem problema cu El Zapacito Naranjo Hernandez Prenadez, care a fost om de caracter și patriot și n-a dorit să-și învingă propria lui țară chiar în propria lui țară. Mulți proști care comentează pe la postările proștilor din volei cred că n-a fost nicio miză. Miza a fost  însă uriașă.

bijubox.ro

Scenariul cu totul ficțional ar fi cam așa: La începutul acestei competiții RO nu avea șanse reale de calificare la CM. Însă o combinație angelică de joc bun al fetelor cu jocul rezultatelor a adus RO pe locul 29 din clasamentul mondial, ultimul cu calificare posibilă la CM, în funcție de cum hotărăște FIVB cine va găzdui CM 2025. Dar oare cine era prima rivală și pretendentă la acest loc 29? Chiar Spania!

Dacă se bucură proștii noștri de calificarea în semifinalele LEAu, să știe că acolo va doar un prilej de a pierde puncte. Că nu se știe dacă ne va mai merge treaba cu Suedia. Și atâta timp cât El Zapacito va fi antrenor al naționalei RO, el va trage pentru ca Spania să mai sară un loc, eventual prin coborâșul României. În acest moment, conflictul de interese este uriaș.

Dar a fost și azi mai devreme. Spania e o echipă leșinată, aia din setul 1 și aia care a bătut cu mare dificultate pe Croația vineri, pe care Croație am văzut-o la treabă și n-a arătat nimic în afară de veterana Šamadan. Un scor logic azi ar fi fost invers, eventual 3–1 pentru noi.

În setul 1 le-am predat volei spaniolelor, care au făcut abia 29% în atac!!! Iar opusa Elizabet Inneh a putut să le administreze 10p. Au urmat 3 seturi suprarealiste. Noi, care am învins cu ușurință Suedia, clar mai bună decât Spania, nu am mai reușit să ajungem nici la punctul 20. Atât de prost a fost condusă echipa.

El Zapacito a scos-o în setul 4 pe centrala Diana Ariton, probabil cea mai bună jucătoare a noastră în această competiție și a băgat-o pe cruda Tara Cristea! Care Cristea a intrat și în setul 3 în locul centralei Daiana Roman. Manevre făcute de El Zapacito pentru a submina blocajul nostru. Și n-a intrat centrala Badiu-Savu care este clar peste Cristea.
A mai scos-o pe extrema Cristina Miron, care a fost slabă în atac, dar bună la recepție și a băgat-o pe Adriana Matei cu deficit de talie, tot cu efect negativ la blocaj.

Dar pe cine n-a scos El Zapacito El Cârpacio?? Pe… Inneh! Inneh i-a fost de mare folos lui El Zapacito pentru a trânti meciul, pentru că ea a jucat foarte activ pentru spaniole, cărora le-a făcut 13p! În 4 seturi doar 2 spaniole au trecut de 13p. Inneh a fost a 3a jucătoare a Spaniei!

În setul 4, în timp ce Matei s-a străduit și a făcut 7p! (bravo ei!), Buterez a făcut 17% eficiență în atac, iar Inneh a făcut 11%!!!!! Omul nostru de puncte a făcut 11% eficiență! Și junioarele de la turneul final al junioarelor ar fi făcut mai mult. 11%, dar și 4p pentru adversare! Și în fața acestui 11%, ce mi-ți făcu El Zapacito? Orice om cu 2 neuroni cugetă că a schimbat-o cu Simina Străchinescu, corect? Nu, greșit! Străchinescu n-a prins nicio secundă în teren pentru că Inneh i-a fost de mare folos lui El Zapacito ca să asigure victoria „surprinzătoare” a Spaniei.

Și cine din federație să vadă astea? Cojocaru? Duță? Stâncel? Nicolonțea? Ioanovici? Dediu? Bacșiș?

Scorul blocajelor: 12-5.

Cea mai bună jucătoare: Lucia Varela Gomez (#12 centrală ESP), 11p, 60%
Cea mai bună de la RO: Diana Ariton (#1 centrală), 6p, 50%. Ar fi mers aici și Daiana Roman (#14 centrală), 4p, 67%, dar contribuția ei a fost firavă pentru că coordonatoarea Iarina Axinte o urăște și i-a dar doar 3 pase în cele 3 seturi jucate!
Cea mai bună marcatoare, cel mai eficient atac: Paola Martínez Vela (#5 opusă ESP), 25p, 52%
Cele mai multe blocaje punctate: Maria Segura Palleres (#14 extremă ESP), 6
Cele mai multe blocaje încasate: Elizabet Inneh (#7 opusă RO), 7
Cei mai mulți ași încasați: Rodica Buterez (#3 extremă RO), 4!
Cea mai bună recepție: Cristina Miron (#77 extremă RO)
Cele mai multe atacuri cedate, cea mai slabă jucătoare: Elizabet Inneh, 12 (5+7)

ottobroker.ro

RO (F) termină competiția pe locul 3 și va juca o semifinală cu gazda Cehia, pe 15 iun. Cealaltă semifinală va fi Belgia – Suedia. Se va juca și meci pentru bronz.

În clasamentul mondial am păstrat deocamdată locul 29, dar suntem cu doar 0,90p în fața Spaniei.

Naționala masculină a terminat LEAu pe un rușinos loc 9 din 12 echipe.

Comentezi?