Tigroaicele „s-au trezit” în Cupa Confruntării

aqualine.ro/

 

CSM București – CSM Tîrgoviște (F2T2 meci 4/5): 3 – 2 (22-25, 26-24, 25-23, 21-25, 15-11)
Durată: 2h09
Victorii: 2–2

Buruiana Vișan, ca orice buruiană, nu se poate dezvolta decît într-un mediu propice. Printre cei care întrețin acest mediu este și ciudatul Dragoș Bizdrigheanu, responsabilul de la CSM Tîrgoviște. Aseară era foc de supărat pentru că am scris că Digi să pregătească grila de programe pentru meciul 5! Se vede treaba că iar am avut dreptate…

Victoria CSMB era previzibilă din 3 motive:
– Statistica (soarta 😉 ) ne spune că e puțin probabil ca dintre 2 echipe de valori egale una să aibă 3 victorii la rînd (și chiar două la rînd în sala gazdei!);
– CSMB venea cu dorință avidă pentru ultima lor șansă de a juca pentru titlu;
– CSMB adunase oboseală din cauza programului încărcat din ultima vreme, dar după 4 meciuri intense, într-un timp scurt, CSMT a cam egalat acest grad de oboseală, deci nu a mai avut acest avantaj.

Așadar, cele 2 echipe ne-au oferit un meci foarte frumos, ca să vedem și noi că și voleiul românesc poate așa ceva. Cine nu a văzut meciul a avut de pierdut. Au terminat-o cu tatonările, cu jocul psihologic. CSMB și-a amintit de tupeul din Cupa Confruntării, dar CSMT nu s-a lăsat deloc intimidat. Că nu mai era același CSMT care mînca bătaie cruntă de la Trabzonul turcesc.

klap.ro

Primul set a avut cîteva faze „norocoase”, din alea din care Digi Sport, dacă ar fi un post profesionist, ar trebui să le selecteze pentru emisiuni de tip „acțiuni sportive incredibile”, ca la Laola1.tv. Finalul setului i-a aparținut lui Collar, care a adus scorul la 22-25. Un set 2 la fel de intens, cîștigat de CSMB, iar setul 3, spre final, a adus mai multe greșeli de ambele părți, de am crezut că e gata cu spectacolul. Dar spectacolul a continuat pînă la sfîrșit. În setul 4, CSMT a început să arate oboseală, oferind adversarelor nu mai puțin de 10 puncte (greșeli neprovocate), iar în setul 5, deși tîrgoviștencele au încercat să refacă echilibrul, jocul mai clar al CSMB le-a oprit la 11 puncte.

S-a jucat mult cu centrii în atac, deși treaba lor principală e să blocheze. A făcut fiecare peste 10 pct, ceea ce e neobișnuit, chiar la 5 seturi. Din nou Alexandra Sobo a fost cel mai bun centru al partidei.
Coordonatoarea CSMB, Giulia Pincerato, nu se simte în apele ei de cîteva meciuri…

Atingerea antenei de către un jucător (setul 3) este greșeală (antenele fac parte din fileul care frige). Arbitrajul a fost unul de calitate.

Partea tristă a partidei a fost publicul foarte puțin și foarte slab 😥
Așa echipe și așa joc meritau un public mai numeros (asta era partidă de 2000 de spectatori!), mai civilizat, mai european, care să renunțe la primitivele vuvuzele și să reacționeze mai mult cu vocea și cu inima. Au fost multe faze care să nască ovații.

Cele mai bune jucătoare: Georgiana Faleș (CSMB) și Roxana Ivanof (CSMT)
Cea mai productivă jucătoare: Milagros Collar (CSMT) 27 pct
De la CSMB: Maria Karakasheva 20 pct
Cei mai mulți ași: Georgiana Faleș și Laura Pihlajamäki (CSMB) 3 pct
Cea mai bună recepție: Jasna Majstorovic (CSMB)
Cel mai eficient atac: Milagros Collar
Cele mai multe puncte din blocaj: Alexandra Sobo 7 pct (destul de multe puncte ca să reformulăm: „Cel mai bun blocaj”)

Partida a 5a va avea loc marți 19 apr de la ora 17, de asemeni transmisă de Digi Sport, aflăm mai tîrziu care dintre ele.


Colțul lui îNȘelaru (pseudojurnalist tevere)

coLar, coLar, coLar…. 😂

„E greu să te califici la Olimpiadă”
Măi băiet, e chiar imposibil! Pentru că „olimpiadă” se numește intervalul dintre 2 serii de Jocuri Olimpice. De aia tot zic să mai pui mîna pe niște almanahe.

gave.ro
GAVE.RO Camere de supraveghere

„Staful de antrenori”
Ce-i aia? „Staff”-ul romglezilor înseamnă „personal” (angajați, forță de muncă).

„Jocul n-a avut aceeași nervozitate.”
Vru să zică „același nerv” (putere, vigoare, energie, ritm susținut).

„aproape as”
Nu bre, fuse as „complet” 😉
Nici nu știi ce-i aia „as” în volei?? Ia creonu chimic de după ureche, ridică basca pe creștet și notează pe șervețelul de la cîrciumă:
AS = O servă care face ca mingea să cadă în terenul echipei primitoare fără a fi atinsă de echipa respectivă sau ca mingea să fie atinsă de numai un jucător al acelei echipe fără să fie trecută regulamentar înapoi peste fileu.

2 thoughts on “Tigroaicele „s-au trezit” în Cupa Confruntării

Comentezi?