Mânăreală marca CSM Lugoj și CSM București * Brudiu Ascensoru vede iar ascensiunea * Psihălău Moldovan și Honney Honney

magnolia.ro/

 

Cu bulibășirea programului competițional ne-am obișnuit. Dar ce s-a petrecut zilele astea e ceva mai aparte. CSM Lugoj și CSM București și-au îmbârligat cozile și s-au înțeles, desigur cu acordul federației, să trântească meciurile lor din faza 3 din faza 2. În loc de 3 meciuri, așa cum zice regulamentul mamei mă-sii lui Universitalu Ocolește (adică 20 apr la Lugoj, 27 apr la București și eventual 1 mai la Lugoj), cluburile au tuflit 2 meciuri în 2 zile la rând (17-18 apr la Lugoj), ceea ce ne sugera că cel puțin una din echipe a jucat necinstit și s-a dat bătută în cele doar două meciuri din trei. Spre deliciului anumitor pariori locali. CSMB avea potențial să învingă pe CSML, o echipă tot mai nenorocită cu fiecare lună. De altfel, CSMB era să câștige primul meci chiar dacă era în deplasare, dar atacantele bucureștene au recurs la avioane spre finalul setului 5, cum se vede și din înregistrările video.

De ce au făcut asta? Pentru că-i doare-n cot de regulament și de public. Psihălău Moldovan a și scris pe fezbuc cu inconștiența-i caracteristică că să vină lumea să-și ia la revedere de la jucătoarele echipei. Adică s-a dat de gol că meciurile fuseseră aranjate, că știa el sigur că nu va mai fi nevoie de alt meci. Ce alt motiv au mai avut? Foarte simplu: ca să plece fetili mai repede-n vacanță. Păi ce? S-proaste să stea ele în antrenamente până la 1 mai, când pot câștiga încă 2 săptămâni de vacanță? Și mai fac și Paștile acasă în liniște. Și cele vreo 25 de jucătoare vor fi și plătite pentru cele 2 săptămâni de chiul.

În interviul luat de Psihălău prietenului lui, Dan Brudiu, vișănelul șef al clubului, acesta din urmă a confirmat ghinionul teribil al CSML din această stagiune, dar n-a reușit să pună acest ghinion în legătură cu nefăcutele lui și ale lui Psihălău și ale Fudulului Šegrt, cei mai mari purtători de ghinion.

„N-a mai fost niciodată un asemenea an. Noi am avut foarte mulți ani cu diverse situații, da’ anu’ ăsta am avut foarte mult ghinion.”

klap.ro

În loc să vadă prăbușirea voleiului feminin românesc, el vede „adversari foarte foarte puternici”! 😄 Așa ca Eczacıbaşı? Conegliano? Te-ntrebi ce caută ăsta să conducă ceva în volei, dacă e așa de delirant? („Voluntariul”?? 😄 ) Nivelul de intelect al unei persoane se poate descifra și după modul armonios ori haotic în care și-a format cutele de pe frunte.

VIDEO AICI https://www.facebook.com/watch?v=816135083181010

ottobroker.ro

 

Să ne și distrăm din nou cu Psihălău Moldovan Ionel, care uneori se dă și englez 😄 Întrebarea săptămânii e așa: Cât de prostălău e unul care stâlcește un cuvânt englezesc simplu și cunoscut precum „honey” (scriindu-l „honney”), chiar dacă vede cu ochii lui chiar pe imaginea postată de labele lui proprii cum se scrie numele firmei nou-colaboratoare? 😄

Și nimeni din comentacii lui n-a observat asta! 😀

Iar firma colaboratoare e atât de slabă încât orășelul nu-și permite s-o păstreze pe Elizaveta Ruban! Ce mărunțișuri caraghioase!

Comentezi?