(F) Israel – România 0 – 3 (18–25, 23–25, 23–25)
Pe un teren pe care voleiul a semănat mai degrabă cu o treabă făcută pe jumătate decât cu o sărbătoare, România a trecut de Israel cu 3–0. Scorul pare zdravăn ca un stejar din Bărăgan, dar jocul n-a avut mereu aceeași tărie. Două seturi au fost câștigate fără strălucire, ca niște căruțe pârâind de încărcătură care ajung la destinație mai mult din obișnuință decât din putere.
În setul al 3lea însă, israeliencele au prins curaj și au ieșit la bătaie cu furca înainte. Au condus și cu șase puncte, iar la 22–18 părea că româncele se pregătesc de un ocol inutil. Numai că de acolo s-a întâmplat minunea cea mică a serii: șase puncte la rând, ca șase lovituri de clopot într-un sat adormit, și meciul s-a închis fără să mai vadă setul al patrulea.
Dacă iar s-au găsit înțelepți să dea premiul pentru cea mai bună jucătoare după simpla adunare a punctelor, atunci poate l-a primit israelianca Valeria Gamanovici (#7 opusă). Dar cine a privit meciul cu ochii deschiși a văzut că Iuna Zadorojnai (#7 opusă) a fost adevăratul motor al României, fata care a ținut căruța pe drum când roțile începeau să joace prin șanț.
Mai tristă este însă povestea Ligii Europene. Noii cârmuitori ai voleiului continental au făcut o întrecere care seamănă cu o ploaie de vară: mult zgomot și puțină apă. Din cele 18 echipe, primele 9 joacă numai cu câte 6 echipe din ultimele 9! Clasamentul măsoară mai degrabă cât de tare își bat favoritele victimele repartizate. În asemenea rânduială, orice pas greșit e păcat de neiertat. Iar România, favorita numărul 1, și-a ars deja o lumânare prețioasă în acel chinuit 3–2 cu Letonia ticăită.