LIVE LIKE LINE! Povestea minunată a unei echipe de junioare. Episodul 6: „Stagiunea minunată“ la premieră

LIVE LIKE LINE! Povestea minunată a unei echipe de junioare. Episodul 6: „Stagiunea minunată“…
aqualine.ro/

 

(continuă de aici)

Astăzi are loc premiera filmului „The Miracle Season“, cu Helen Hunt. Filmul reia îndeaproape povestea lui Caroline Line Found, pe care v-am povestit-o la începutul anului. În 2011, echipa de volei fete a liceului Iowa West trebuia să-și apere titlul de campioană statală. Însă cu puțin timp înainte de începutul stagiunii (și al anului școlar), coordonatoarea Line moare într-un accident de moped. Line fusese sufletul echipei și una dintre cele mai simpatice și mai populare fete din liceu. Comunitatea locală este șocată, iar echipa devastată. Va găsi antrenoarea vreo cale pentru a recîștiga titlul? Doi ani la rînd campioană este ceva cu totul neobișnuit în Iowa.

ottobroker.ro

Inițial premiera filmului, unul dintre cele foarte puține cu volei, fusese anunțată pentru 13 apr. Apoi vreun Ghiță Bombiță a devansat neregulamentar premiera pentru 6 apr. Dar a fost și o proiecție cu emoții, în avanpremieră pe 18 mar chiar în Iowa City, la care au fost prezente eroinele filmului și suporterii echipei, inclusiv tatăl lui Line, dr Ernie Found.

Din păcate, filmul nu poate fi văzut în cinema în RO. Producătorii nu au deocamdată intenția de a distribui filmul altundeva decît în SUA și în Canada. Însă veți putea vedea filmul închiriindu-l de pe Internet (iTunes, Amazon). Filmele apar în format digital după 2-6 luni de la premieră, în funcție de succesul din cinematografe. „Închirierea“ unui film prin Internet costă între 6–10 dolari. Pînă atunci va trebui să învățați ceva engleză, pentru că e puțin probabil ca pirații de Internet să se ocupe de acest film și să-i facă subtitrare.

creditfix.ro

(continuă aici)

1 thought on “LIVE LIKE LINE! Povestea minunată a unei echipe de junioare. Episodul 6: „Stagiunea minunată“ la premieră

Comentezi?