În ediția 2021 a Ligii Campionilor am avut doar o reprezentantă masculină, Arcada Galați, care a fost eliminată de polonezii care apoi au abandonat. La feminin, Blabla Blaj a refuzat participarea cu pretextul că nu prea are fonduri, dar cu gândul ascuns că în Cupa Confruntării ar putea avea succes mai mare, iar primarele Limbosu și-ar mai putea atârna o medalie la gâtul gros.
Cu toate acestea, mai avem 2 români în Liga Campionilor. Din nefericire, ambii au plecat prin străinătățuri ca să fie doar rezerve.
Rareș Bălean (extremă, 23a) este rezervă la VfB Friedrichshafen. În LC a jucat doar în 2 seturi și a marcat 4 pct, eficiență 43% și o recepție foarte slabă.
Andra Artin (extremă, 19a) face parte din efectivul ASPTT Mulhouse, sub conducerea antrenorului François Salvagni, cel care a câștigat Cupa Confruntării cu CSM București în 2016. Mai precis spus, Andra face parte Centrul de Formare al clubului (CFC), adică un fel de secție de junioare. Ea a făcut deplasarea de LC la Plovdiv, dar nu a jucat deloc.