Penicilina mai dă un punct codașei clasamentului

magnolia.ro/

 

SCMU Craiova – Penicilina 2 – 3 (25-19, 25-21, 21-25, 14-25, 11-15)

Iaca Penicilina mai dă un punct codașei clasamentului, care așa chiar părăsește ultimul loc și așteaptă să vadă cum abandonează Unic competiția. Dacă se „retrage” în timpul campionatului, mai retrogradează doar echipa de pe ultimul loc. Dacă Unic (sau substitutul nemțean) nu se mai înscrie în mai în Div A1, vor promova 3 echipe din A2. Așa ar fi și Agroland ceva mai liniștit…

La Penicilina s-au văzut azi alte ciudățenii de-ale lui Dan Gavril: Andra Streșină a jucat opusă, iar Veselina Grigorova nu a fost pe foaie.
—–
Dinamo – Știința Bc 3 – 2 (26-24, 20-25, 25-16, 14-25, 15-9)

Deși Ghiță Bulibașa a… bulibășit sistemul competițional și o grămadă meciuri sînt fără miză în ce privește clasamentul, există totuși miza jucătoarei serioase! În astfel de meciuri, voleibalista serioasă joacă serios pentru a-și menține forma de vîrf. Unde mai pui că vreo 3 jucătoare de la Știința vor fi chemate la națională… Nu dă bine joaca asta în dorul lelii (al badei?).

klap.ro

Iar ghiorlăii de la Dinamo iar au tras perdele de a intrat soarele în ochii jucătoarelor… E nevoie de multă inteligență ca să priceapă că nu se face așa ceva nicăieri în lumea civilizată.
—–

Colțul comentatorilor

Parcă la fiecare meci, Marius Căta-Chițiga ne aromește din ce în ce mai tare. Propozițiile sînt tot mai haotice și se defectează la jumate. Dar cel mai tare deranjează că un om de volei de vîrf nu știe termenii de specialitate. Am explicat de mai multe ori ce înseamnă un AS în volei, care este descrierea acceptată de toți specialiștii, inclusiv de cei din statistica voleibalistică. Dar el se crede la tenis și-l mai și învață rău pe ucenicul Florin.

Temă restantă: Vezi diferența dintre PAS și PASĂ.

Perlă Marius: „Craiova e pe ultimul loc, Galați pe penultimul, lucrurile sînt clare.”
Și tocmai anunțase că SCMU Craiova luase un punct de la Penicilina, punct cu care craiovencele tocmai săriseră pe locul penultim. Așa de clare erau lucrurile! :)😀😀

ottobroker.ro

Iar ucenicul Florin cred că a pronunțat de 100 de ori „Mo-I-sa” (cu accent pe I). Dacă el, săracul, nu știe să pronunțe numele românești, ce să-i mai cerem să le pronunțe pe alea străine? Unde mai pui că Moisa e Miclea

Temă pentru ucenic: Cercetează ce înseamnă DERBI/DERBY. Nu aberațiile din DEX, ci cuvîntul original englezesc.

îNȘelaru: „Paște fericit”.
Nu s-a putut abține să nu ne trimită la păscut cu „urarea” prostesc preluată din englezește.

1 thought on “Penicilina mai dă un punct codașei clasamentului

Comentezi?