Articolul numarul 100 din Statutul FRVolei prevede: “Art. 100 – Jurisdicţia sportivă FRV, membrii…

aqualine.ro/

Articolul numarul 100 din Statutul FRVolei prevede:
“Art. 100 – Jurisdicţia sportivă
100.1.Membrii FRV, membrii acestora şi oficialii, consimt să nu aducă în faţa unei instanţe judecătoreşti litigiile de natură sportivă cu FRV sau cu un membru al acesteia înainte de a deduce litigiul jurisdicţiei federaţiei şi Comisiei Naţionale de Disciplină Sportivă.**
100.2.În legătură cu aplicarea alineatului precedent, membrii afiliaţi trebuie să introducă în statutele proprii o prevedere conform căreia atât ei, cât şi membrii lor nu pot supune litigiile sportive cu FRV sau cu un membru al acesteia unei instanţe judecătoreşti, având obligaţia să epuizeze toate mijloacele legale ale jurisdicţiei sportive pentru soluţionarea diferendelor respective şi, în acest sens, să le înainteze jurisdicţiei Federaţiei. În cadrul competenţelor sale, Federaţia trebuie să supravegheze ca membrii FRV şi membrii acestora să respecte această obligaţie şi să fie responsabili de consecinţele pe care le are nerespectarea ei.
100.3.Membrii FRV şi membrii acestora trebuie să respecte cu stricteţe deciziile luate de organele de jurisdicţie ale Federaţiei.
100.4.Nerespectarea prevederilor alin. (1)-(3) de mai sus constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu amendă.**”
Banuiesc ca ati inteles ce isi doreste federatia prin introducerea acestui articol, anume ca “nimeni sa nu miste in front” iar hotararile sa le ia presedintele si sa le puna in aplicare comisia de disciplina.
Numai ca, in ultima vreme au inceput sa tot apara dosare in instanta deschise de catre cei sanctionati de catre comisia de disciplina si indreptate impotriva FRVolei.
Din punctul meu de vedere articolul 100 din Statutul FRVolei incalca grav Constitutia Romaniei care prevede ca:
“ARTICOLUL 21
Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.”
Liberul acces la justitie este consacrat, ca drept cetatenesc fundamental, atat prin art. 21 din Constitutia Romaniei, cat si prin art. 10 din Declaratia universala a drepturilor omului si prin art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.
Constitutia Romaniei reglementeaza accesul liber la justitie, acesta fiind conceput ca drept al oricarei persoane de a se putea adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, garantandu-se ca exercitarea acestui drept nu poate fi ingradita prin nici o lege.
FRVolei sanctioneaza la art.100.4 cu amenda actionarea sa in justitie desi acest lucru este perfect anticonstitutional, dupa cum ati putut sa cititi in cele scrise mai sus. Din punctul meu de vedere, MTS-ul ar trebui sa stopeze finantarea FRVolei pana cand statutul federatiei va fi pus in concordanta cu legile fundamentale ale Romaniei. Ca un sfat pentru cei aflati in “conflict” cu federatia, jucatori, parinti sau antrenori. Nu va lasati intimidati de aceste abuzuri din statutul Frvolei si actionati in instanta fiecare “derapaj” al celor care conduc voleiul romanesc.Nu va asteptati sa se “indrepte” si sa respecte legile pentru ca nu o vor face decat daca sunt obligati de catre instantele de judecata.

1 thought on “Articolul numarul 100 din Statutul FRVolei prevede: “Art. 100 – Jurisdicţia sportivă FRV, membrii…

Comentezi?