# CAMPIONATUL MULT-AȘTEPTAT ÎNCEPE, DAR COVIDUL STRICĂ COMPETIȚIILE * BLABLA BLAJ CALIFICATĂ ÎN 8IMILE…

aqualine.ro/

# CAMPIONATUL MULT-AȘTEPTAT ÎNCEPE, DAR COVIDUL STRICĂ COMPETIȚIILE * BLABLA BLAJ CALIFICATĂ ÎN 8IMILE CUPEI CONFRUNTĂRII * **GOGIĆ **LA MEDGIDIA * MOSCOVA ȘI STUTTGART NU SE MAI CEARTĂ

După 7 luni de secetă, în voleiul românesc încep de mâine inundațiile. Luna noiembrie ne va aduce un puhoi de meciuri ale echipelor românești fie în campionat fie în cupele europene. Fete încep primele, pentru că noul FRV a dorit să favorizeze pe Arcada Galați ca să nu vină la Zalău prea obosită după meciurile din Liga Campionilor și așa a mutat debutul campionatului masculin mai târziu.

De acum vom asista nu numai la spectacolul voleibalistic, devenit obligatoriu pe Internet, ci și la dramele echipelor atinse de carcalac, ceea ce va duce și la rezultate surpriză. Ieri, cam 180 de voleibaliste de divizia A și membri ai personalului tehnic au simțit plăcerile testării și azi primesc rezultatele. La ora redactării, deja se știe că **Cheluță **de la Blaj e infectată. Dacă mă-sa face urâciuni pe fezbuc… Dar statistica zice că ar putea fi găsite la fiecare etapă în medie cam 9 persoane din toată divizia.
——

ottobroker.ro

Continuă să se retragă unele echipe din cupele europene. Finlanda și Elveția par a conduce în clasamentul abandonurilor. Blabla Blaj a profitat de retragerea elvețiencelor de la VB Cheseaux și va juca direct în optimi cu o echipă fie din Spania fie din Slovacia (Cupa Confruntării). Uite cum a ajuns **Limbosu**! El care se lupta pe vremuri cu Dinamo Moscova, Conegliano și cu VakifBank, de a făcut istorie Liga Campionilor, realizând cea mai gravă bătaie din finala unei cupe europene din toate timpurile!
—–

creditfix.ro

CS Medgidia și-a găsit o coordonatoare nouă în ultimul moment: sârboaica **Jovana Gogić** ex-Olomouc.
—–

Apropo de Dinamo Moscova: lunga ceartă cu Stuttgart s-a terminat amiabil. Cele 2 echipe trebuia să joace în runda 2 preliminară a LC și nu reușeau să se pună de acord unde și când să joace. Abandonul echipei finlandeze Salo a lăsat loc destul pentru avansarea ambelor echipe în runda 4 a grupelor, fără să tragă niciun glonț.

Comentezi?