CUPARO (M), Semifinale | Rezultate * Cherbeleață însetat * Klapwijk și Giljanović, doi opuși blegi * Cojocaru intimidat de Șelaru * Așa e!

aqualine.ro/

 

Arcada Galați – Dinamo 0 – 3 (19-25, 19-25, 20-25)
Spectatori: 25?

Meciul avea să fie dezonorant pentru ei (sub onorabilul 60), dar jucătorii Arcadei au început cu 4-0. Dinamo i-a ajuns la 7-7 prin efortul opusului Cherbeleață. Echilibrul a durat până la 12-12, de unde acțiunile lui Cherbeleață și ale nou-venitului central Čubrilo au creat un avantaj de 5p în favoarea dinamoviștilor. Cei doi au făcut împreună 13p, în timp ce omul de puncte al gălățenilor, opusul Klapwijk a făcut minus 2p! În setul 2, Stancu (antrenor Arcada) l-a băgat pe „văr-su” sârb Stanković în locul lui Bala, care nu fusese problema echipei, dar sârbul a adus un plus în atac. De partea cealaltă, Cherbeleață nu se mai sătura de punctat (8p). Și cam la fel și în setul 3.
Gălățenii au pierdut din cauza unui atac ineficient și, deși recepția lor a fost mai bună decât a bucureștenilor, au încasat 8 ași.

Cel mai bun jucător și cel mai eficient atac: Nemanja Čubrilo (#1 central Dinamo), 12p, eficiența atacului 90%!
Cel mai bun de la Arcada: Mihajlo Stanković (#19 extremă), 10p, 62%
Cel mai bun marcator și cei mai mulți ași: Gabriel Cherbeleață (#11 opus Dinamo), 21p, 64%, 5 ași
Cea mai bună recepție: Mihai Mărieș (#17 libero Dinamo)
Cel mai slab jucător: Răzvan Mihalcea (#5 central Dinamo)

Cele 2 echipe s-au prezentat la meci cu echipament de culori asemănătoare, chiar sub nasul dezorientatului președinte al FRV!

bijubox.ro

Dinamo câștigă meciul după doar 16 ore de refacere de la meciul anterior și se califică în finală.

SCM U Craiova  – Unirea Dej 3 – 0 (25-21, 25-13, 25-16)

Dacă țineți minte, Unirea Dej avea, la sfârșitul „turului”, o mare parte din voleibaliștii români cu performanțe bune potrivit statisticii. Această echipă, însă, n-a făcut față oltenilor pe jumătate străini decât un set și acela cu cadou din greșelile neforțate ale acestora.

Cel mai bun jucător: Ionuț Teleleu (#1 coordonator SCMU)
Cel mai bun de la Dej: Bela Bartha (#6 central), 9p, 57%
Cel mai bun marcator și cel mai eficient atac: Marino Marelić (#18 extremă SCMU), 19p, 77%
Cea mai bună recepție: Sergio Diaconescu (#5 libero SCMU)
Cel mai slab jucător: Ante Giljanović (#5 opus Dej)

Ca și Arcada, Unirea a avut azi mână moartă în atacatul opus al echipei.
SCM U Craiova se califică în finală.

Finala are loc duminică 31 de la ora 14 și este transmisă de TVR 3 și de TVR Cluj.


Colțul meseriașilor

În colțul lui, meșteșugarul care face șei (Șelaru) l-a chemat pe meșteșugarul care face cojoace (Cojocaru) și a fost foarte frumos și foarte amuzant. îNȘelaru a început ceremonios, îl lua la „dumneavoastră” pe Universital, iar aceasta-i replica la fel, de parcă n-ar fi supt atâtea beri împreună 😉 După o vreme, îNȘelaru a obosit cu politețurile și a trecut la „bă, Adine, bă”, dar marele președinte de federație era cu morcovu-n … și n-a îndrăznit să treacă la tutuială. Asta l-a derutat pe marele balon, care o dădea ba la plural, ba la singular, ca un om care nu-și poate controla bine impulsurile și care lucrează la un service auto de baracă.

îNȘelaru a aflat pronunția corectă a lui „Čubrilo”, dar mai are de lucru la „Šestan”.

gave.ro
GAVE.RO Camere de supraveghere

Mai are o problemă mai veche cu Božidar Čuk. Dacă pe majoritatea jucătorilor îi numește doar  după numele de familie, la acest jucător e aproape întotdeauna „Bojidarciuc”, de parcă ar fi ăsta numele lui de familie 😊

Adin-Dva-Tri Ocolește a fost intimidat de apropierea de uriașul comentator și la impulsionările acestuia din urmă, a debit numai platitudini caraghioase de „specialist” de la nivel de speranțe.
Și el zice „pas” în loc de „pasă”.
Imaginea transmisă cu una din tușele lungi distrusă de luminile din tavan nu l-a deranjat deloc și nici echipamentele de culori asemănătoare ale voleibaliștilor de la Arcada și de la Dinamo.
Cea mai frecventă expresia a Universitalului a fost „Așa este. Așa este”, exersată servil ani de zile sub pulpana lui Ghiulică. Și, dezorientat fiind, nu știa să se oprească din comentarii când era timp de întrerupere și trebuia să-i auzim pe antrenori ce indicații dau, ca să mai prindem și noi meserie.

Cu un așa președinte, la vremurile astea teribile, voleiul românesc sigur va progresa de-l va lua naiba 😉

Comentezi?