Cupele europene (M) 2024 | Steaua s-a strecurat în sferturi * SCM U Craiova la a 2a bătaie rușinoasă * La ce echipă joacă Tarța?

(sursa CEV)
magnolia.ro/

 

CCEV
(M) SCM U Craiova – Aluron CMC Warta Zawiercie 0 – 3 (23-25, 16-25, 19-25)
Spectatori: 650?

Doar un set au jucat craiovenii mai serios, deși opusul Tarța (#11) a jucat mai mult pentru polonezi. Apoi au cedat în setul 2, fiind lipsiți și de aportul extremei Stöhr (#2). După cele 2 seturi câștigate de polonezi, calificarea era aranjată și ei au jucat cu rezervele. Chiar așa oltenii s-au chinuit cu extrema Hernández (#6) în locul lui Tarța și au luat o înfrângere la fel de rușinoasă ca în meciul tur, neajungând nici măcar la onorabilul 60 în fața echipei aflate acum pe locul 4 în campionatul polonez.

Poate echipa craioveană a fost năucită și de paranormal 😊 Că prea s-au sincronizat catastrofele astea de meciuri cu blocajul trosnit de pițipoanca aia care are grijă de pagina de FB a clubului. Ține-o tot așa, piți, poate nu mai prindeți loc de cupă europeană la primăvară.

Cel mai bun jucător, cel mai bun marcator: Bartosz Kwolek (#2 extremă Warta), 12p, 50%
Cel mai bun de la SCMU: Robert Călin (#9 central), 9p, 60%
Cel mai eficient atac: Robert Călin și Karol Butryn (#21 opus Warta), 11p, 60%
Cea mai bună recepție: Patryk Łaba (#99 extremă Warta)
Cel mai slab jucător: Mihai Tarța (#11 opus SCMU) – a făcut 2 punctulețe pentru echipa lui (halal om de puncte!) și 5 punctuloaie pentru adversari.

biciclop.eu

În tur: 0–3. Punctaj cumulat: 0–6. Aluron CMC Warta Zawiercie se califică în faza jocurilor suplimentare (playoffs), unde va juca contra Allianz Milano.

 

CConf
(M) Steaua București – Helios GRIZZLYS Giesen 3 – 1 (21-25, 25-20, 25-20, 25-19)
Spectatori: 100!

Cherbeleață (#11 Steaua), încă un opus care și-a bătut joc de propria sa echipă, jucând în primul set pentru adversari și făcând de toate 4 puncte pentru ei. Antrenorul Kotnik l-a înlocuit timpuriu cu Bontea, care nici el n-a strălucit, dar a făcut ceva puncte. În primul set a fost înlocuit și coordonatorul Viiber (#2), iar Dumitru s-a descurcat bine. În setul 3, germanii au mai avut un zvâc care i-a ținut până la 19-19.

roadelepamantului.ro

Kotnik s-a bazat din greu pe extremele Peța (#4) și Wiese (#13) pentru a face puncte și i-a ieșit.
Scorul așilor: 11-3.
Scorul greșelilor neforțate: 23-27.

Cel mai bun jucător: Wojciech Sobala (#5 central Steaua), 12p, 90%
Cel mai bun de la Giesen: Noah Baxpöhler (#4 central), 8p, 86%
Cel mai bun marcator: Michiel Ahyi (#6 opus Giesen), 23p, 61%
Cel mai eficient atac: Mircea Peța (#4 extremă Steaua), 22p, 69%
Cea mai bună recepție: Philipp Kroiss (#1 libero Steaua)
Cel mai slab jucător: Gabriel Cherbeleață (#11 opus Steaua)

În tur: 2–3. Punctaj cumulat: 4–2. Steaua se califică în sferturi, unde va juca contra Projekt Varșovia, echipă care se află în prezent pe locul 2 în campionatul polonez. O încercare dificilă pentru Steaua. Meciul tur în jur de 10 ian la București.

Comentezi?