# **DIVA (F) Etapa | **REZULTATE (1) * URÂT ÎNCEPUT DE AN * BATJOCURĂ…

aqualine.ro/

# **DIVA (F) Etapa 1.12 | **REZULTATE (1) * URÂT ÎNCEPUT DE AN * BATJOCURĂ LA BLAJ * RUȘINE, **PRINȚE PAUL**! * ECHIPE GRAV IMPOTENTE

**FC Argeș – CSM Lugoj 0 – 3 (19-25, 22-25, 15-25)
**Spectatori: 400?

După setul câștigat în tur la Lugoj, ziceam că FC Argeș putea face un joc foarte bun acasă. N-a fost așa. În afară de extrema Sânziana Ioana Motroc, care s-a hotărât să arate că vrea să joace volei serios, echipa a fost lipsită de marcatoare, **Jovanović** fiind o catastrofă, mai ales în setul 3. Însă nu de la ea s-a stricat jocul, ci de la coordonatoarea **Postea**. CSML a profitat din plin de dezorganizarea gazdelor și și-a legat un joc dinamic și norocos. În setul 2, gazdele au început viguros și au condus, dar nu au reușit să-și protejeze avantajul.
Coordonatoarea Balintoni Diana a fost cea mai spectaculoasă jucătoare și a demonstrat că ea ar fi meritat titlul voleibalistă a anului și nu accidentata și chiulangioaica **Onyejekwe**.

*Cea mai bună jucătoare:* **Diana Balintoni** ( #4 coordonatoare CSML)
*Cea mai bună de la FC Ag și cea mai bună recepție a partidei*: **Sânziana Motroc** ( #6 extremă)
*Cea mai bună marcatoare și cele mai multe blocaje punctate:* **Andreea Petra** ( #1 centrală CSML), 13 pct, 7 blocaje, eficiență 31%
*Cea mai eficient atac:* **Daiana Roman** ( #14 centrală CSML), 10 pct, 73%.
*Cea mai slabă jucătoare:* **Ramona Postea** ( #5 coordonatoare FC Ag)

klap.ro

Mă, FC Argeșule, nu poți visa la locul 6, dacă nu bați acasă măcar pe echipele de pe 3 locuri superioare!

Și un moș de crainic tot zicea la microfon de „timp de odihnă“!

**U NTT Data CN – Știința Bacău 0 – 3 (20-25, 15-25, 22-25)
**Spectatori: 350?

Deși Știința a rămas fără opusa **Dascălu** (fugită) și temporar fără liberoul **Sain** (la naționala Croației), de-a trebuit să joace cu 3 centrale, clujencele n-au făcut față și, la fel ca piteștencele, nu au reușit nici măcar onorabilul 60. Ori a avut o extraordinară premoniție **Dom Profesor Universital** că va putea câștiga și așa, ori a fost o mânăreală.

Nu putem lua în seamă statistica făcută varză à la Cluj, dar am găsit alte surse.

*Cea mai bună jucătoare:* **Alice Kapelovies** ( #14 coordonatoare Știința)
*Cea mai bună de la UNTT și cel mai eficient atac al partidei*: **Gabriela Dancu** ( #14 centrală), 10 pct, 60%
*Cea mai bună marcatoare:* **Denisa Rogojinaru** ( #2 extremă Știința), 17 pct, 52%
*Cea mai slabă jucătoare:* **Sabina Miclea Grigoruță** ( #4 coordonatoare UNTT)

**Blabla Blaj – CSU Belor Galați 3 – 0 (25-11, 25-18, 25-15)
**Spectatori: 300?? (***Gogile*** lui **Limbosu** n-au publicat fotografii cu tribunele ca să nu putem număra prezența reală! 😀 )

Într-un vis se făcea că **Primarele** de la Jalbu de Jos ieșise la păscut cu **Vițica** lui pe islazul municipal și să tot juca nervos cu un bețigaș într-o balegă proaspătă. La un moment dat îi sună pe un **Prinț**:
– Bă **Prințe Pavăl**, pot să amân meciul și să te bat cu toate jucătoarele sau putem să jucăm pe 11 și dai meciul, ca să scăpăm de-o grijă… Ezitezi? Dar dacă vorbesc cu **Fiurerul Suprem** ca să-ți mai ardă o suspendare de 8 luni?… A, deci se poate… Uochei… Cum nu știi cum să faci? Simplul, lași niște jucătoare acasă. No, te țuc dulce pe buze!
Și trase câteva limbi în aer.

Habar n-avem de ce a apărut acileașa textul de mai sus, pentru că este o aberație gravă și nu are nici cea mai mică legătură cu nimic. Știm doar că Blabla Blaj a venit nepregătită la meci (vreo 3 jucătoare fuseră la turneul de calificare pentru JO), iar CSUB a venit cu… 7 (șapte!) jucătoare. Așa, ca într-o bătaie de joc de divizia cadete! Și dacă CSUB avea azi o ocazie unică miraculoasă ca să facă un rezultat surpriză, până la urmă a mâncat o bătaie mai cruntă decât CSO Voluntari! Pentru că așa știe să lupte o echipă care se dorește pe la locul 4. Încă un rezultat din seria celor paranormale, care s-au petrecut în acest campionat cu Blajul, cu meciuri deosebit de suspecte făcute anterior și de Dinamo, Știința, CSM Lugoj și U NTT Data CN. Întotdeauna când apar asemenea aberații, nu te poți gândi decât la pariuri. Pentru că, am aflat, nu există pariuri numai pe victorie, ci și unele mai speciale, cum ar fi pe punctaj *Sub X pct, Peste Y pct*. Cine ar fi crezut că în acest meci punctele vor fi *Sub45*?? Poate noua conducere a FRV va investiga aceste rezultate extrem de dubioase. Sau vreun procuror. Că uite așa, Blabla Blaj, cu o componență slabă, defilează în campionatul 2020 fără grețuri. Apropo de pariat, puteți paria liniștit că ia Blajul campionatul, fiindcă pare sortit ferm de ghiul.

Bă, **Prințe Paule cel Fudule**, sponsorul vostru, Belor, știe ce panaramă de meci ai făcut azi?

Scorul așilor: 15-5!

*Cea mai bună jucătoare:* **Maja Aleksić** ( #8 centrală Blabla), 17 pct, 71%, 6 blocaje
*Cea mai bună de la CSUB* ( 😀 ): **Talita Jose** ( #16 centrală)
*Cele mai bune marcatoare:* **Maja Aleksić** și **Bianka Buša** ( #12 extremă Blabla), câte 17 pct.
*Cea mai slabă jucătoare:* **Sorina Miclăuș** ( #18 extremă CSUB).

ottobroker.ro

CSO Voluntari 2005 a stat etapa asta, iar celelalte 2 partide au fost amânate.

Anul calendaristic 20-20 a început foarte urât pentru voleiul românesc. Partide amânate neregulamentar la mica înțelegere, partide mânărite și joc în batjocură. Marca FRViș.
—–

Oare pseudo-jurnalistul tevereu **îNȘelaru** se gândește la istorie, la ce lasă în urmă? Dacă ar aduna cineva toate comentariile lui din ultimii 15 ani despre voleiul românesc, ar concluziona că nu a existat niciun dezastru, nicio catastrofă, iar domnia **Ghiulangiului** a fost foarte plăcută și fructuoasă.

2 thoughts on “# **DIVA (F) Etapa | **REZULTATE (1) * URÂT ÎNCEPUT DE AN * BATJOCURĂ…

  1. Prințul Paul cel Fudul nici n-a fost cu echipa la Blaj! S-a dat ordin pe unitate să câștige campionatul Blabla Blaj??

Comentezi?