Steaua București – Dinamo București 3 – 2 (27-25, 22-25, 25-23, 22-25, 15-11) (111-109)
Spectatori: 1000?
A fost un derbi adevărat (vezi mai jos), un meci de un nivel tehnic bun și palpitant ca evoluție a scorului. Diferențele elementelor de statistică au fost mici, Steaua gestionând mai bine ultimele mingi ale meciului. Pentru că în setul 5 s-a ajuns la 11-11, iar de aici Steaua mai făcut restul de 3p.
Nici de data asta nu vă putem descrie meciul statistic pentru că panarama de statistician de la Steaua n-a încărcat statistica nici după 4 ore de la terminarea meciului.
Nu știm dacă au fost 1000 de spectatori. Statisticienii noștri nu știu să numere spectatorii dacă vin mai mulți de 100. Dar sala a fost plină și asta ar trebui să ne bucure. Se observă că în ultima vreme crește numărul de spectatori de volei, mai ales la meciurile mai tari. Nu e meritul Proștilor lui Cojocaru Ocolește, ci, mai degrabă, pare a fi eliminarea lentă a toxinelor ghinionului adus voleiului românesc de răposatul Ghiță Ghiulangiul (răposat ca funcție). Parte proastă e că organizatorii de la Steaua și-au adus galeria de la fotbal și golănașii au strigat porcării așa cum le stă bine unor golani. Dacă Consiliul Director n-ar fi făcut din momâi, sala Stelei ar suspendată pe vreo 2 etape. Nu este permis ca la volei să năvălească golănimea necioplită. Mai bine ne lipsim de spectatori decât să se înmulțească huiduitorii și suduitorii.
După meciul de azi, Steaua trece pe locul 1 și ar putea fi sigură de o medalie, dacă n-ar fi nenorocitele alea de playoff-uri.
Ziceam că a fost un derbi adevărat, pentru că comentatorii noștri sportivi proști (și e valabil pentru toată Europa de Est) au lansat prosteala că un derbi ar fi un meci dintre primele clasate. Uneori chiar dintre echipe de mai jos în clasament, dar de locuri apropiate. Iar alții, cei mai tâmpiți, mai vorbesc și de derbiul codașelor 😊
După cum am mai explicat, dar nu se prinde de prostimea din volei, un derbi, după sensul original englezesc (derby), e un meci important dintre 2 echipe apropiate geografic.
De ce a apărut necesitatea unui termen pentru așa ceva? Pe vremuri, acum 5-9 decenii, oamenii călătoreau puțin între localități și numai dacă aveau treburi foarte importante. Ca să ilustrăm cu fotbalul de pe teritoriul românesc, era o aiureală să te gândești ca galeria Politehnicii Iași să ia trenul ca să meargă la București la un meci Steaua – Politehnica. Nici invers. Totuși, la un meci Steaua – Dinamo, era ușor ca galeria dinamovistă să meargă pe Stadionul Stelei. De aici se năștea o situație specială, tensionată, poate chiar periculoasă. Un asemenea meci avea o încărcătură aparte, mai ales că echipa gazdă nu putea profita pe deplin de avantajul terenului propriu și al galeriei proprii. Acesta era/este un derbi. Nu conta/contează locul din clasament.
Dacă lărgiți înțelesul, ați putea zice că în Liga Campionilor pe vremuri aveam derbi-uri românești. Ba chiar acum câțiva ani am avut derbi românesc în Cupa CEV (F) între Știința Bacău și Blabla Blaj. În zilele noastre oamenii de deplasează mult mai ușor și mult mai mult și este comod ca Limbosu de la Blaj să-și poate galeria cu autobuzele la mari distanțe.
Dar știm că, oricâtă lingvistică ai face cu proștii din sporturi, alde Contabilu Constantinescu, ei vor continua să se ia unii după alții și-și vor păstra cu grijă modurile stâlcite. De câte ori, după explicațiile noastre, ați continuat să auziți în volei de fals, universal, secund (ca atacant), setaveraj, punctaveraj, timp de odihnă etc?
