FEDERAȚIA ITALIANĂ ANALIZEAZĂ * PRIMELE SEMNE DE PRĂBUȘIRE A VOLEIULUI ITALIAN * LEAL ȘI ZAYTSEV

 

(Varianta anterioară a postării a fost ștearsă din cauza unei țepe lingvistice luate de la idioții de la worldofvolley.com. Inițial a părut o știre senzațională, dar o cercetare ulterioară pe situl federației de volei italiene ne-a arătat că în niciun caz federația nu intenționează să „reconsidere întreruperea campionatelor“, ci analizează intens ce variantă ar fi mai bună pentru campionatul viitor.)

Dacă vorbim chiar de prăbușirea voleiului italian (poate e exagerat), măcar e vorba de prăbușirea campionatelor. Primele semne deja încep să apară: extrema Yoandy Leal a rupt contractul cu Cucine Lube Civitanova din cauză că bugetul echipei este drastic redus pentru stagiunea următoare. Asemănător este cazul opusului Ivan Zaytsev, căruia Modena nu-i mai poate asigura salariul din contract.
Așa se va întâmpla și cu alți jucători și cu alte echipe din campionatul italian.

În fața unei perspective sumbre, federația italiană, care este mult mai deșteaptă decât cocina lui Ghiulică, caută intens zilele astea soluții pentru menținerea competițiilor sale la un nivel acceptabil în stagiunea viitoare.

Între timp, în Regatul de Gheață al Ghiulangiului, Consiliul Slujitor făcu o ședință ilegală, pentru că mandatul găștii a expirat la 31 mar, iar autoprelungirea mandatului nu este prevăzută de statut.

Comentezi?