LEAu 2021 (F) | Am jucat cu junioarele de la Lugoj?? * Scoală-te, scoală-te, Păușescule! * Pericolul finlandez * La handbal se poate cu spectatori. La Cojocaru-Sârb-Cotoroanță, nu!

 

(F) Azerbaidjan – România 0 – 3 (14-25, 13-25, 11-25)

Nu e nimic de povestit despre un meci cu o echipă la fel de slabă ca CSM Lugoj (junioare). AZE n-o mai are decât pe Abdulazimova ca jucătoare de valoare (și ea a jucat foarte prost azi), dar este încă sus în ierarhia europeană pentru că trăiește din amintiri. În această ierarhie se urcă și se coboară destul de greu, iar AZE a mai putut aduna niște puncte fiind și gazdă a turneului final al CE 2017. Dar curând se va prăbuși în clasamentul european. Echipa lor de azi nu a opus nicio rezistență, nu a existat. Voleiul s-a prăbușit în AZE, abia dacă se mai pot aduna 5-6 echipe pentru campionatul feminin, din care una e din țara vecină, Georgia.
AZE a avut o eficiență medie a atacului de 15%!
Și am putea remarca și jocul foarte slab al extremei Ungureanu, cea umflată de „presa” cojocăreană.

Cea mai bună jucătoare, cea mai bună marcatoare, cel mai eficient atac și cei mai mulți ași: Alexia Căruțașu (#14 opusă RO), 21p, 57%, 7 ași
Cea mai bună de la AZE: poate Kristina Besman (#14 coordonatoare)? Aproape toate jucătoarele azere au avut bilanț negativ.
Cele mai multe blocaje punctate: Francesca Alupei (#17 centrală RO), 4. Măcar cu AZE! 😊
Cea mai slabă jucătoare: Anasatasi Merțalova (#10 extremă AZE)

Păușescu jr, fii mai iute la încărcat datele statistice pe situl CEV. Dacă ăsta e considerat ăl mai tare statistician român (de volei), vă dați seama cum arată al 4lea! Să-i cântăm cântecelul din copilărie: „Scoală-te, scoală-te! Păușescule!”

Să corectăm o scăpare dintr-o postare anterioară și să remarcăm debutul la naționala de senioare și al coordonatoarei Marina Cojocaru și al opusei Iuna Zadorojnai.

Atenție mare la pericolului finlandez! Poate nu e chiar finlandez pericolul, dar e provocat de Finlanda, care s-a retras din grupa B pe bază de carcalac. Astfel cresc șansele ca echipa cea mai bună de pe loc secund să vină din grupa B. Deci, ca să prindem faza finală, cam trebuie să câștigăm grupa.

Auzim că federația de handbal a obținut aprobarea ca faza finală a Cupei Ro să se joace cu spectatori, în condiții restrictive. Handbalul poate, dar voleiul condus de Cojocaru-Sârb-Cotoroanță nu se poate!

Și cică s-a urcat porcu-n copac: Papugiul Sergiulache(u) de la Blaj cică este hopservatoru’ din partea CEV! Foarte comic! Caragiale din plin.

(F) Spania – Franța 3 – 1 (25-18, 22-25, 25-18, 25-23)

Scorul blocajelor: 15-5.
Cea mai bună marcatoare: Raquel Montoro (#20 opusă ESP), 20p, 40%

(M) Spania – Belgia (LAu Grupa A T1 EST) 1 – 3 (23-25, 25-21, 22-25, 33-35!)


Colțul lui îNȘelaru

Perle

„Ieri am exagerat un pic cu greșelile la serviciu!” [exagerat un pic? 😊 ]

„Cam așa arată o echipă de forță” 😂 [Adică cea a RO, pentru că a prins un joc cu o echipă de amatoare leșinate! Mare forță! Cam ca Serbia?]

„Azi de la ora zero treizeci puteți urmări pe TVR 3 înregistrarea meciului Spania–Franța.” [ăsta-i așa de prost încât nu face diferența dintre „azi” și „mâine” 😂 ]

Comentezi?