(F) România – Letonia 3 – 2 (23–25, 20–25, 25–18, 25–20, 16–14)
Pe malurile Daugavei, unde vântul baltic bate ca printr-o poveste cu pescari și corăbii rătăcite în ceață, fetele României au coborât la joc cu fețele lungi și sufletele împovărate. Nu era în ele nici pofta de luptă, nici zvâcul unei echipe venite să-și arate rangul. Parcă veneau dintr-o casă cu perdelele trase, unde lumina fusese stinsă de mult.
Și Letonia, locul 29 al Europei, a privit fără teamă spre locul 12. Două seturi la rând a jucat cu îndrăzneala omului care îl vede pe boier fără sabie. România răspundea cu atacuri moi și obosite, asemenea bătrânei Penicilina din ultimele ei zile, când mingile de burete treceau fileul ca niște porumbei plouați. Zadorojnai și Popa loveau fără vlagă, iar jocul româncelor părea învelit într-o pătură de tristețe.
Intrarea lui Străchinescu și lui Miclăuș în setul 2 au mai adus câte un trosnet sănătos în căruța românească. Pe margine, antrenorul El Cârpacio privea furtuna ca un păstor care și-a pierdut turma și nu mai știe în ce vale s-o caute. Iar peste întreaga poveste plutea parcă aerul greu, împuțit de la Blaj, care a adus la Riga o echipă leșinată și fără chef de viață. Căpitanca Ungureanu avea chipul unei statui a deprimării, iar colegele ei jucau de parcă fuseseră operate de apendicită cu o zi înainte.
Numai că Letonia avu un dușman mai puternic decât România: oboseala. Pe măsură ce meciul înainta, greșelile au început să curgă. Visul gazdelor s-a împiedicat de propriile picioare. Așa s-a ajuns în setul decisiv, la 14-14, unde meciul stătea pe muchia coasei. Un pas spre glorie, altul spre prăpastie. România a găsit ultimul strop de noroc și a închis o partidă ocarnică cu 3–2.
La sfârșit, organizatorii tâmpiți au împărțit premiul pentru cea mai bună jucătoare după obiceiul vechi al contabilului care numără doar punctele. I l-au dat cu nedreptate Ungurencei, deși multe mingi de-ale ei au hrănit și foamea Letoniei. Jumătate de set i-a dat Letoniei vedeta de carton. Dacă era să cumpănești după ce s-a văzut pe teren, premiul îl merita letona Marta Levinska (#4 opusă), pentru simplul fapt că și-a purtat echipa în spate ca pe un car împotmolit. Iar dintre românce, cea mai luminoasă a fost, nebănuit, Sorina Miclăuș, care a jucat poate unul dintre cele mai bune meciuri ale vieții sale.