S-au mai limpezit lucrurile cu lotul Penicilinei. 3 dintre cele despre care scriam că…

S-au mai limpezit lucrurile cu lotul Penicilinei. 3 dintre cele despre care scriam că…
aqualine.ro/

S-au mai limpezit lucrurile cu lotul Penicilinei. 3 dintre cele despre care scriam că ar fi „incerte”, au abandonat (întrerupt?) activitatea voleibalistică (Simona Filip, Ana Delescu, Andra Ibănescu). Se pare că Raluca Pichiu continuă.

Noutățile ar fi:

Veselina Grigorova (BUL, de la Kazanlîk Volley) – opus, 1m95, 21 ani, o jucătoare puternică, deși fără săritură;

Milica Knežević (SRB, de la MD Zrenjanin) – coordonatoare, 1m83, 21 ani, care sigur îi va lua postul lui Mimi Stîngă, un post pe care înjurătorul de cristoși și-l dorea ameliorat de vreo 2 ani…

bijubox.ro

Vesna Sekulić (SRB, de la MD Zrenjanin) – opus sau extremă, 1m85, 24 ani.

Deși vin de la o echipă slăbuță, cele două sîrboaice promit să facă treabă bună, mai ales că au fost colege, deci deja se găsesc una pe cealaltă. Oricum, cică ar fi peste media de valoare a voleibalistei române.

Cele 3 achiziții noi n-ar fi rele, numai că vin într-o echipă anemică, posacă, cenușie și nu știu dacă vor avea putere să aprindă lumina. În acest moment Penicilina e total descoperită: centri nu avem și doar o extremă, presupunînd că Sekulić va juca pe acest post. Situl voleiromania.ro zice că extrema Jelena Cvijović ar reveni, dar nu știu cîtă credibilitate are, din moment ce anunță și că Maria Grabovețcaia a rămas liberoul echipei, în timp ce ea nu are nici o veste de la Penicilina…

E greu de zis în ce măsură noile achiziții vor întări echipa. E ca și cum ai transplanta un cord sănătos într-un corp uzat, epuizat, care are multe alte belele. E de mirare că Penicilina a reușit să le convingă pe aceste jucătoare, date fiind reputația proastă a înjurătorului de cristoși și faptul că engleza lui e la nivelul zero spre minus unu.

roadelepamantului.ro

Rămîne în continuare și problema gravă a lipsei unui antrenor. Încă se mai trage de Dan Gavril ca să revină, dar omul s-a cam săturat de navetă cu nervi. El dă tîrcoale pe la Unic, dar antrenamentele acelora sînt conduse deocamdată de Mihaela Voevod. Ouatu adună echipă mai bună pentru campionatul viitor și sigur nu o va lăsa pe mîna slabă lui Voevod.

Nea Chebace, mai faceți mișto din orașul ăsta încă un an cu adunătura voastră de cîrpaci?

(foto: Milica Knežević, zisă Ciochi)

Comentezi?