Sancțiuni voleibalistice contra Rusiei și Belarusului

aqualine.ro/

 

Ca urmare a agresiunii rusești asupra Ucrainei și a sprijinului dat de Belarus Rusiei, FIVB și CEV au instituit sancțiuni contra Rusiei și Belarusului. Astfel, FIVB a anulat dreptul de organizare a Campionatului Mondial masculin 2022 în Rusia, care este programat pentru august-septembrie, ca și a etapele M/F ale Ligii Națiunilor repartizate inițial Rusiei. Noile organizatoare vor fi anunțate curând. Echipele naționale și de club rusești și belaruse sunt suspendate din toate competițiile mondiale și continentale pe durată nedeterminată, la fel și sportivii de la volei pe nisip și pe zăpadă și oficialii ruși și belaruși.

Urmând linia FIVB, și CEV a anunțat acest tip de suspendare:

ottobroker.ro

Ca urmare a deciziei inițiale adoptate de CEV de a retrage evenimentele oficiale din Rusia, Consiliul de Administrație al CEV a confirmat că toate echipele naționale rusești și belaruse, cluburile, sportivii de volei pe nisip și pe zăpadă și oficialii nu pot participa în nicio competiție CEV până la o nouă înștiințare. Mai mult, Consiliul de Administrație al CEV i-a suspendat pe toți membrii federațiilor naționale rusească și belarusă din funcțiile deținute în organele CEV.

Federația rusă de volei a replicat:

bijubox.ro

Aceste decizii înseamnă discriminare directă bazată pe naționalaitate, contrazic chiar regulamentele acestor organizații și sunt inacceptabile în comunitatea sportivă modernă. Regretăm că niște organizații care ar trebui să rămână în afara politicii și să-i unească pe sportivii din diferite țări, a cedat la provocări și a anulat relațiile bune menținute cu VFV timp de decenii.

 

Comentezi?