VARA 2022 – MODA VĂDUVA/ORFANA COVID | Karutasu are mult păr pe piept 😊

VARA 2022 – MODA VĂDUVA/ORFANA COVID | Karutasu are mult păr pe piept 😊
aqualine.ro/

 

Deși bimbolinele purtau nejustificat negru dinainte, plandemia de covid a amplificat această tendință. A fost ca un fel de previziune, de piază rea a milioanelor de morți întâmplate. Tendința neagră continuă pe fondul nenorocirilor pe care le vor aduce curând războiul, foametea și tulburările sociale ample.

Deși este evident pentru orice om cu intelect că negrul e o culoare tristă, mâhnită, chiar tragică și sinistră, și că simbolizează doliul, bimbolinele sar în sus din baie și contraatacă prostește: Ba e o culoare elegantă și se potrivește cu orice altă culoare. Imbecilitatea asta cu „eleganța” negrului de doliu a prins foarte tare în rândul tutelor, care se simt obligate să poate doliu nu numai la ocazii speciale, ci chiar pe stradă și la piață. Mai corect spus, negrul e o non-culoare, e lipsa culorii. Chiar în mediul informatic, culoarea neagră e codificată cu zero (hexa: 000000).

Purtarea negului, mai ales vara, arată și o prostie care ține de chiulitul de la orele de fizică. Bimbolinele nu știu că negrul „atrage” căldura și că ele se înfierbântă vara ca tutele și transpiră, în loc să poate culori deschise, vii, tinerești și răcoroase. Și mai sunt tutele alea mai grave, care poartă costume de baie negre! 😊

Modelina noastră de azi este trădătoarea Aleksia Karutasu (fostă Căruțașu). Ea poartă o superbă fustă neagră de doliu, lungă de mătură mucurile de țigară de pe jos. În partea stângă e despicată sexos, ca să-i admire coapsele șoferii de tir turci și îNȘelaru. Cârnăciorii degetelor de la picioare ies din săndăluța minimalistă, care mai mult nu există decât există. Nu știm dacă o are și pe cealaltă, dar oricum parcă e în picioarele goale. Unghiuțele sunt tot negre, ca să ascundă mai bine ce-o fi sub ele.

klap.ro

În jumătatea de sus poartă un fel de sutien, tot negru, din care a explodat blana părului de pe piept. Ca să-i țină fierbințeală la mameloane.

Și mai sus, poartă un zâmbet afabil în așteptarea dricului.

roadelepamantului.ro

Ne amintim că, invitate la o emisiune tv, și ea și maică-sa și mătușă-sa (Kapelovies) și babeta Neti de la ProsTV, au venit îmbrăcate toate în negru ca văduvele și orfanele de război. Ziceai că era corul bocitoarelor!

O iubim mult pe Karutasu și îi urăm succes maxim în activitatea ei de rezervă tristă a lui Egonu.

(sursa foto: ProTV)

Comentezi?