Dacă am analizat în ce fel ar putea cădea sau chiar dispărea campioana feminină, Blabla Blaj, nici în ceea ce privește campioana masculină, Arcada Galați, previziunile nu sunt mai roz. Au mai fost echipe cu finanțare privată (sau majoritar privată) care s-au desființat făr’ de veste. Criza economică dură care va să vină, va afecta majoritatea firmelor. Deja se vorbește de peste 1 milion de angajați trimiși în șomaj tehnic, care e așa doar teoretic. Practic, banii de plătit pentru șomajul tehnic trebuie produși cumva, ei nu vin din senin. Dacă oamenii vor plăti impozite mai puțin sau deloc și la fel și firmele, nu vor fi bani pentru șomajul tehnic, iar lanțurile de producție vor fi afectate. Persoanele fizice și juridice vor cumpăra doar strictul necesar, ceea ce va scădea profiturile tuturor producătorilor. Ale celor care pot visa la profituri cât de cât…
Dar nu numai alde Arcada vor suferi financiar. Și finanțarea cluburilor de stat (de drept public) va scădea serios din aceleași motive: nu vor putea fi adunați aceiași bani la bugetele locale. Ne putem astfel întreba care cluburi de volei (CSM, CSU, CSȘ) își vor mai permite să participe la competiții. Dacă în ultimii 2 ani, în div A, s-au înscris vreo 11 echipe pe 2 locuri și vreo 2 au abandonat pe parcurs, cum va fi când banii vor dispărea în tot mediul voleibalistic?
În aceste vremuri foarte complicate ar fi fost bine să avem o federație condusă de oameni deștepți, care să găsească soluții de supraviețuire. Din păcate, proștii noștri nici măcar n-au reușit în 15 ani să facă voleiul atrăgător pentru investitori (și pentru spectatori).
Printre soluții ar fi: micșorarea numărului de echipe din div A (soluție sau… consecință?), scăderea indemnizațiilor pentru arbitri/observatori, folosirea a numai 2 arbitri de linie (ca regulă), un sistem competițional cu mai puține meciuri pentru a reduce cheltuielile (eventual pe grupe geografice) etc. Cine are și alte idei, ar trebui să se exprime.
În ceea ce-i privește pe jucători, trebuie să le înțelegem starea de derută accentuată. E probabil ca echipele să se structureze abia prin septembrie, după numeroase tatonări și negocieri. Zvonurile pe care le mai auziți în această perioadă au șanse foarte mici de împlinire. Jucătorii sigur vor găsi cu greu cluburi care să le satisfacă pretențiile și le vor scădea salariile tuturora. De aceea vor tot aștepta varianta mai puțin rea.
Ca soluții ar fi o flexibilitate mare a perioadei de contract (de exemplu, pentru tur și mai vedem ce se va întâmpla cu returul), o flexibilitate mai mare la transferurile din timpul campionatului și, mai ales, niște clauze speciale, astfel încât jucătorii să poate fi mai ușor dezlegați de contract atunci când cluburile vor avea clare probleme financiare. Cluburile care vor accepta asemenea clauze, vor oferi un grad mai mare de „confort“ pentru jucători și vor avea succes mai mare în recrutare. Jucătorul va ști că poate scăpa ușor dacă situația se înrăutățește de la 1 ian 2021, când se vor stabili bugetele locale (sau departamentale) pentru anul calendaristic următor.
Totodată ne așteptăm la o migrațiune masivă din campionatele italiene. Sigur că jucătorii valoroși (și jucătoarele) vor căuta refugiu în alte campionate puternice, care dau semne că vor rezista, dar vor exista multe oportunități și pentru cluburile românești care vor avea finanțare rezonabilă.
