Candidatele pentru reprezentativa națională 2022 * Echipa Ideală a campionatului după faza 1 * „Ce dă Blajul” la națională? M…! * Zadorojnai pierdută

aqualine.ro/

 

Dacă nu putem să le urmărim și să le evaluăm continuu pe toate jucătoarele noastre, ne mai rămâne sursa tâmpită DataVolley, adică programul italian de statistică cel prost făcut. O aplicație care nu are un control și o corelare ale cifrelor de pe diferite coloane și care dă note mari jucătorilor care fac „multe” puncte, chiar dacă și pierd multe. La asta mai adăugăm și grava incompetență a prăpădiților de la diverse echipe, care se ocupă de statistică, unii necunoscând nici operarea de bază a programului.

După aceste surse distorsionate să încercăm să vedem care ar fi cele mai bune jucătoare din campionat, după încheierea primei faze.

Le-am luat în considerare numai pe jucătoarele care au jucat minim 50 seturi în cele 22 de meciuri de echipă.

ECHIPA IDEALĂ A CAMPIONATULUI

klap.ro

Coordonatoare:
Diana Calotă (CS Medgidia)
Rezervă: Marina Cojocaru (Știința Bacău)
(Avem o distorsiune și aici, pentru că multe echipe au jucat alternativ cu 2 coordonatoare, doar acestea două listate prinzând cel puțin 50 seturi. Cu 48 de seturi ar veni Sladana Mirković (Blabla Blaj).)

Extreme:
Rodica Buterez (CSM Târgoviște), Bojana Čelić (CSM Lugoj)
rezervă: Olga Strantzali (Blabla Blaj)

Opusă:
Jelena Vulin (Dinamo București)
rezervă: Darja Eržen (CSM Târgoviște)

Centrale:
Darya Valadzko (CSO Voluntari), Neira Ortiz (CSM Târgoviște)
rezervă: Nadja Ninković (Blabla Blaj)

Libero:
Juliana Toro (VCP Turda)
rezervă: Bianca Andronache (U NTT Data Cluj Np)

Dacă le izolăm pe românce, încercăm să vedem ce candidate avem pentru ECHIPA NAȚIONALĂ.

Coordonatoare (idem): Diana Calotă
rezervă: Marina Cojocaru

Extreme: Rodica Buterez, Adriana Matei (CSM Târgoviște)
rezerve: Gabriela Dan (CSO Voluntari), Ramona Rus (CS Medgidia)

Opusă: Alexia Căruțașu?? (Eczacibași Istanbul)
rezerve: Ioana Baciu, Loredana Filipaș (CSM Lugoj)

Centrale: Denisa Ionescu (Dinamo București), Diana Ariton (CS Medgidia)
rezerve: Nneka Onyejekwe (CSO Voluntari), Raisa Ioan (CS Medgidia)

Libero: Bianca Andronache
rezervă: Alexandra Ciucu (Știința Bacău)

Vedem că echipa blăjeană, care se îndreaptă spre câștigarea titlului, nu poate da nimic naționalei, dar va da jucătoare altor naționale, jucătoare întreținute pe banii românilor blăjeni și albeni.

ottobroker.ro

După cum se știe, în 2022, naționala va juca în Liga De Aur (mai-iun) și în calificările pentru Campionatul European 2023 (aug-sep). Va fi foarte greu pentru antrenorul Guillermo Naranjo Hernández să facă o selecție, dacă voleiul nostru feminin a tot căzut și mai avem acum voleibaliste de calitate slabă, mai ales dacă alea mai bătrâne (Calotă, Baciu, Sobo, Onyejekwe) vor refuza iar să vină la lot. Trebuie să le dăm șanse celor tinere, dar trebuie și să avem grijă de locul nostru în ierarhia europeană.

Dacă vă întrebați de ce nu apare opusa Iuna Zadorjonai (Rapid) în selecție, să știți că ea nu apare nici în evidențele de pe dataproject, decât cu un meci jucat și acela ca… centrală. Tot așa, lipsește și Denisa Drîmboi (Rapid) din listele dataproject. Atâta-s de proști. Păi ce faci, Funebrule Duță, hal de vicepreședinte al federației?

În acest moment e greu de apreciat ce contribuție ar putea aduce la națională jucătoarele din străinătate. Cu excepția lui Căruțașu, căreia îi pute România, avem de-a face cu voleibaliste intrate în anonimat, care lustruiesc băncile de rezervă ale echipelor lor.

Comentezi?