CE (M) Grupa D etapa 3/5 | Și minunea s-a produs: i-am bătut pe turci iar * Bala genial * Dumitru și mai și * Reînvie speranțele la calificare într-un context încâlcit

CE (M) Grupa D etapa 3/5 | Și minunea s-a produs: i-am bătut pe turci iar * Bala genial * Dumitru și mai și * Reînvie speranțele la calificare într-un context încâlcit
aqualine.ro/

 

(M) România – Turcia 3 – 2 (25-22, 18-25, 25-21, 23-25, 17-15) (108-108!)
Spectatori: 188

De multă vreme n-am mai avut ocazia să trăim atât de intens un meci de volei! După înfrângerea rușinoasă în fața Israelului, nu mai așteptam nimic de la acest CE, iar victoria TUR era ca și implicită.

Numai că în setul 1, extrema Bala s-a scuturat de haina grea a rateurilor din meciurile anterioare și a jucat aproape de genial. El a câștigat singur setul cu 8p realizate cu variate procedee și idei de atac. Turcii n-au avut niciun as și niciun blocaj. În setul 2, ne-am moleșit și ziceam că am reintrat în stilul nostru de mămăligă. Centralul turc Bülbül ne-a luat la blocat, iar Stancu, când a simțit că setul e pierdut, l-a trimis pe Bala la odihnă.
În setul 3, s-a deșteptat și opusul Rață, care a făcut 8 ouă, adică mai multe decât în primele 2 seturi la un loc. Și din nou TUR n-a punctat nimic la ași și la blocaje. Setul 4 a fost cu cântec. Am condus cu 19-17, aveam cumva setul (și meciul!) în buzunar, dar vine Aciobăniței cu un avion, apoi Rață cu un avion și Aciobăniței cu alt avion. 3 avioane la rând, 19-20. De acolo s-a rupt filmul și, în loc să câștigăm cu 3–1, au luat turcii setul pe cele 13 (!) greșeli neforțate ale noastre. Un set în care ne-am bătut singuri grav.
În setul 5 am început bine (4-1), dar entuziasmul spectatorului s-a dus până la 7-7. Turcii au preluat conducerea și am zis că până aici ne-a fost. Echipa noastră venea după alt meci de 5 seturi și pe o programare tembelă care nu i-a lăsat nici 16 ore de refacere între cele 2 meciuri. Iar turcii veneau după o zi de pauză. Cu toate frânele puse de Aciobăniței, Rață și Bala ne-au readus miraculos la egalitate, 13-13. De aici am făcut o minge de meci și încă una și încă una. 3 au fost, bă Ursulachele federației, nu 4, că nici să numeri nu știi 😊 Și pe a 3a am fructificat-o realizând incredibilul!

În acest meci, am văzut că RO știe, totuși, să joace 2-3 combinații și chiar i-am păcălit pe turci de câteva ori.

klap.ro

Turcii au fost nervoși tot meciul, comentând deciziile arbitrilor, chiar dacă principalului nu i-a fost rușine să ceară de 3 ori verificare video pe barba lui. Spaima noastră, opusul Lagumdžija a fost rezervă, dar înlocuitorul lui, Gürbüz s-a descurcat bine.

Scorul așilor: 8-1.

Cel mai bun jucător și cele mai multe blocaje punctate: Bedirhan Bülbül (#7 central TUR), 16p, 79%, 5 blocaje
Cei mai buni de la RO: Marian Bala (#12 extremă), 19p, 59%, și Claudiu Dumitru (#6 coordonator)
Cel mai bun marcator și cele mai multe blocaje încasate: Alexandru Rață (#13 opus RO), 29o, 54%, 6 blocaje încasate
Cel mai eficient atac: Burutay Subași (#8 extremă TUR), 19p, 73%
Cea mai bună recepție: Marian Bala
Cel mai slab jucător: Faik Samed Güneș (#14 central TUR)

ottobroker.ro

Bucuria victorii de azi e umbrită de faptul că ea nu face decât să compenseze bătaia rușinoasă de la ISR. Acum mai avem de bătut GRE și sperăm să nu mai avem surprize urâte. Ne și gândim că, după învălmășeala rezultatelor din grupa noastră, poate ajungem să jucăm cu Slovenia și să-l vedem atunci pe marele Gheorghe „Gianni” Crețu cum își distruge propria țară 😉

Stancule, nu mai vorbi golănește! Așa te-au educat părinții?

(FOTO CEV)

Comentezi?