COJOCĂREALA LUNII | Adunarea Generală pregătită de Cojocaru – o panaramă * Universitalu cu apucăturile fostului său bulibașă * Sistem competițional prostesc * Fantomaticul Consiliu Director

Adin Cojocaru, president of the Romanian Volleyball Federation
aqualine.ro/

 

Prostia cojocărească s-a manifestat încă de la… neprogramarea Adunării Generale la un moment rezonabil. AG a fost programată abia pentru 11 nov 2021, la 1 an 1 lună și jumătate după cea precedentă, cea istorică din 30 sep 2020, când a fost răsturnat regimul dictatorial-banditesc al Ghiulangiului. Această amânare înseamnă, între altele, că sistemul competițional actual (2021-2022) NU ESTE APROBAT! Campionatul 2021-2022 se desfășoară ILEGAL, fără aprobarea Adunării Generale. Oricând poate veni Limbosu ca să conteste acest campionat și să ceară anularea lui, și, de data asta, va avea dreptate la modul obiectiv. Atâta-s de proști noii conducători, cojocarii, sârbele, duțele și alte pănărămi din fantomaticul Consiliu Director.

Convocatorul pentru AG a fost croit așa cum a învățat Universitalu Ocolește de la bulibașa lui, Ghiulangiul. Exemple de pe ordinea de zi:

  1. Prezentarea situaţiei financiare pe anul 2020 şi aprobarea prin vot a acesteia;
  2. Prezentarea şi aprobarea prin vot a raportului Comisiei de Cenzori;
  3. Prezentarea şi aprobarea planului de activitate şi a bugetului de venituri şi cheltuieli 2021;

Observați exprimarea Ghiulangească: nu se zică că situația financiară (și celelalte) se vor discuta și că se vor supune votării și că unele s-ar putea să nu fie aprobate prin vot, ci că membrii AG trebuie direct să aprobe prin vot (formal?).

Materialele care trebuia discutate (inclusiv situația financiară) nu avem cunoștință să fi fost publicate vreodată. O căutare pe situl FRV nu dă niciun rezultat. Vă dați seama cât de pregătiți au venit membrii la AG.

klap.ro

Dacă vă amintiți, una dintre prioritățile candidatului la președinția FRV, Universitalu Cojocaru, a fost modificarea (ameliorarea) Statutului. Se vede treaba că are memoria scurtă. Nu s-a pomenit nimic de Statut în convocator și nici nu s-a discutat asta la Adunarea Generală.

După AG, FRV a emis o informare, care și ea mustește de prostie.

Aflăm că s-a votat un sistem competițional nou pentru divizia A pentru 2022-2023. Asta după ce că nu s-a aprobat sistemul campionatului curent. Și mai înseamnă că, după tradiție, nu s-a votat sistemul pentru celelalte divizii. Că și alea tot după Statut trebuie organizate.

Despre noul sistem:

„Acesta va fi aplicat din campionatul 2022/ 2023 și prevede ca după terminarea sezonului regulat, care se va disputa în sistemul clasic, tur-retur, echipele să fie împărțite în două grupe valorice: cea a locurilor 1-8 și cea a locurilor 9-12. În acestea se va juca în sistem play-off (locul 1 cu locul 8, 2 cu 7 etc).”

Sistemul este tâmpit din start din cel puțin 3 motive:

  1. Sistemul trebuia stabilit prin vară (iunie 2022), atunci când se poate ști rezonabil de sigur câte echipe își vor permite să joace în divizia A. Știm bine că, în ultimii ani, a fost greu de adunat 12 echipe la start. Dacă nu se port aduna 12 echipe, cum separi grupele, Universitalule?
  2. De mai mulți ani se vede clar că o divizie A de 12 echipe e prea largă pentru nivelul voleiului românesc. Mereu sunt 2-3 echipe pe care le bate toată lumea, generându-se astfel multe meciuri formale, care încarcă aiurea campionatul nefolosind nimănuia. O divizie A de 8 echipe ar fi mai aproape de realitățile voleiului românesc.
  3. Sistemul prostește numit „play-off”, în care echipa de pe locul 1 să joace cu cea de pe locul 8 e caraghios. Hmm… oare cine va câștiga? Proștii ăștia din federație și din Consiliul Director nu au deloc simțul măsurii?
    Da, se practică asta și în alte campionate, dar această răspândire nu anulează caracterul prostesc al sistemului.

Există multe sisteme competiționale posibile, dar proștii din conducerea FRV se orientează doar după cât știu și ei.

ottobroker.ro

Nu ni se spune ce variante sunt dacă vor veni valurile 6, 7, 8 ale plandemiei cu restricțiile de rigoare. Dacă trebuie limitate deplasările, cum or modifica ilegal programul ciracii lui Cojocaru? Da, vorbim de conducători fără viziune și cu ochelari de cal.

A revenit și prosteala cum că trebuie acordul unanim al membrilor FRV pentru regula celor 2 sportivi români prezenți în teren (divizia A). Am arătat deja că un acord unanim nu era necesar și că decizia CNCD de suspendare a regulii este prostească și că a venit și din cauza unui avocat incompetent al FRV.

În AG nu s-a discutat (sau nu ne informează FRV) chestiunea fundamentală, aceea despre ce trebuie făcut pentru limpezirea situației fantomaticului Consiliu Director. Alegerea membrilor acestuia a fost contestată în instanță de ciracii Ghiulangiului (Raicu, Peicea și alții), iar acum CD nu există legal. Și aici am arătat care e soluția cea mai simplă: alegeri anticipate. Dar preșul FRV nu citește presa de specialitate (decât acolo unde-l pupă în … Contabilu Constantinescu). Dar dacă ar citi, oare ar înțelege ce citește? Ce crezi, Nicoleta Gonțea? Ți-a plăcut ce panaramă de AG ați făcut?

Comentezi?