EXCLUSIV PENTRU VOLEI ROMÂNIA: NICOLETA GONȚEA, O C.D.-ISTĂ DE TIP NOU (1) * VOLEIUL STĂ PE CHITUCI

aqualine.ro/

 

Ne uităm la componența noului CD și nu ne vine să credem ce diferență uriașă este! Până mai ieri erau acolo unele Slugi, care făceau pe ele de frică în fața Zbirului, care votau automat orice zicea Bulibașa, care n-aveau păreri, idei, intelect. Însuși noul președinte a recunoscut că vota doar ca să fie în rând cu ceilalți. „Că un vot împotrivă din 13 n-ar fi contat”. Noul CD va avea un cu totul alt suflu prin contribuția unora ca Nicoleta Gonțea, șefa secției de volei de la CS Medgidia, o constănțeancă dinamică și cu aer de secol 21.

SR: Cum apreciezi modul în care a fost condus voleiul în ultimii ani?

NG: Nu știu ce pârghii ai avut oamenii ăia, ce au fost lăsați să facă, ce resurse financiare au găsit ei în federație când au venit la putere, ce relații și ce susținere au avut. E greu să spun că puteau să facă mai mult sau mai puțin sau dacă au făcut ce trebuie. Din punctul meu de vedere, ca club, clar am văzut niște lucruri care n-au fost bune organizatoric. Nu mi-a plăcut modul în care promovează voleiul…

SR: Modul în care nu-l promovează!

klap.ro

NG: Da. Nu e normal să ajungi la campionatul european și eu să n-am posibilitatea să văd jucătoarea mea nicăieri, este inadmisibil.
Nu înțeleg să-mi iei taxă și să-mi trimiți 10 observatori și arbitri să-i plătesc, iar tu să nu fii în stare să-mi trimiți 4 diplome ca să certifici turneul meu. Nu mi se pare corect ca un observator federal să aibă putere de decizie cu aplicabilitatea directă la adresa mea… Adică vine în sală și zice „Nu ai al doilea fileu”, bang! trebuie să mă fac al doilea fileu… „Nu ai 10 bannere”, trebuie să mă fac 10 bannere. Tu îmi dai niște decizii pe moment pe care trebuie să le îndeplinesc… Când vine vorba de arbitraj, nu mai are nicio putere. Doar observă. Ei, acolo nu-mi mai convine. Pe mine nu m-a ajutat cu nimic că l-a sancționat pe ăla, că nu i-a mai dat 6 meciuri. Punctele tot sunt pierdute, jocul nu se reia, tu nu ai făcut nimic în timpul meciului ca să-l aduci pe linia corectă și atunci pentru mine rezultatul este zero ajutor.

ottobroker.ro

SR: Cum stă voleiul românesc în prezent?

NG: Stă pe chituci! Cum să stea? Atâta vreme cât eu nu am 3 jucătoare române pe un post, mi se pare că stă rău. Ce campionat e ăla în care joacă 3 din Belgia, 2 din Brazilia și una din Cuba? Joacă cine contra cine? Joacă Suedia cu Belgia? Trebui să fim liberi, să avem jucători de oriunde, dar trebuie să existe niște reguli. Așa cum în fotbal nu poți să fii în liga a 3a fără să ai 2 echipe inferioare ca vârstă, așa trebuie să fie și în volei. N-ai voie să fii în prima ligă dacă n-ai măcar o echipă sub tine.
Doi: se pierd mulți tineri între 15 și 21 ani. Pentru că nu au unde să joace… Sunt unii mediocri, dar care au capacitate și potențial, care pot ajunge să fie măcar folositori într-o echipă. Ca să-ți faci antrenamentele, ai nevoie de cei 14 copii. Toți aleargă după cei mai buni [juniori], se formează div B și între juniori și div B e o gaură neagră. Acolo se pierd mulți copii.
Nu stăm foarte bine. Ungaria vine peste noi. Și Bulgaria. Toți sunt peste noi. Ăștia aici lângă mine, la Dobrici și la Varna, au niște baze sportive… pe lângă care baza de la Izvorani este un mic copil. Cu hotel, cu bază sanitară, de recuperare… La Varna au ăștia 6 săli! În care poți să faci fitness, volei, handbal, baschet, fotbal. Nu ieși din hotel. Din holul hotelului te duci în sălile astea. De la etajul 1, alt hol exterior din sticlă prin care te duci la bazinul olimpic. Așa trebuie să fie dacă vrei să faci ceva. Și către asta vreau să îndrept baza mea sportivă din Medgidia, să încercăm să facem aici un centru sportiv profesionist în care să se vadă cum s-au investit banii.

continuă aici

4 thoughts on “EXCLUSIV PENTRU VOLEI ROMÂNIA: NICOLETA GONȚEA, O C.D.-ISTĂ DE TIP NOU (1) * VOLEIUL STĂ PE CHITUCI

  1. La Medgidia voleiul este o tradiție , dacă se va crea condiții , Jud Constanța va deveni pepiniera voleiului pentru România !!!

Comentezi?