# S-A SPART „FRĂȚIA INELULUI” (GHIULULUI) * ÎN SEPTEMBRIE S-A SCULAT, ÎN SEPTEMBRIE S-A ÎNMUIAT * **GHIULANGIUL **A IEȘIT CU COADA-NTRE PICIOARE DIN VOLEIUL ROMÂNESC PE UȘA DIN DOS
**Epoca Neagră a Ghiulului** va rămâne în istoria voleiului românesc drept cea mai neagră, cea mai abuzivă, cea mai ilegală, cea mai împuțită perioadă. **Ghiulangiul Vișan Ghiță Cucu** s-a ridicat după niște mânării în sep 2004 și a căzut tot într-un septembrie, după 16 ani (și câteva zile) de domnie a bunului plac personal. Abuzurile nemaipomenite ale **aspiratorului de bani** s-au oprit odată cu explozia revoltei mediului voleibalistic din **30 sep 2020**. După ce 16 ani a condus ca un zbir, cu toți din jurul lui tremurând de frică, am putut auzi cu satisfacție și deliciu cum, la Adunarea Generală, i s-a sugușat de frică și de nervi vocea de dictator, care nu pricepea ce i se întâmplă. Nu pricepea unde s-a evaporat forța lui de Bulibașă și cum de au ajuns toți să se răstească la el. **Ghiulangiul** nu s-a dat bătut până-n ultima clipă. De-a lungul ședinței a încercat să-l pună la punct pe unul și pe altul, ca o precupeață isterică, ca la ușa cortului, dar n-a avut niciun spor.
Odată cu spargerea **Ghiulului** a căzut și **Frăția** lui. Au dispărut din vârful FRV **Slugile **lui vechi, alde **Sergiulache(u) Ștefănescu** (omul primarelui **Limbosu **de la Blaj), **Buhăianu**, **Marin**, **Stancu**, **Meșca**, **Magdaș**… Iar alea noi n-au pătruns – **Arbunea**, **Peicea**, urmează să dispară și **Cotoroanță **și **Ispas** și avocatul agramat **Dîrlan**.
În cei 16 ani de domnie a **Bulibașei**, voleiul românesc s-a tot prăbușit, s-a deprofesionalizat. Oamenii competenți au fost marginalizați sau au plecat singuri dintr-un sistem împuțit. Numărul și calitatea sportivilor au tot scăzut, la fel și popularitatea voleiul în rândul publicului românesc.
După AG, **Ghiulangiul **s-a dus să suspine la pupincii lui de la Agerpres, cum că *„Au fost lucruri regizate, au venit cu oameni care au aruncat cu noroi”* 😀
Dar tu bă, **Ghiulică**, ce **ai regizat** în 2004? Cum l-ai dat afară pe **Natea**?
Dar de mormanele tale de **noroi** și de **rahat** de dictator de șatră, ce zici, „javră ordinară”? Cum l-ai nenorocit 8 luni pe **Prințul Paul cel Fudul de Agrolanda**? Cum l-ai dat afară din volei pe **Kapelovies **cu un **rahat **de votare măsluită? Cum ai fraudat alegerile din 2016 pe delegații în alb? Cum ți-ai dat salariu uriaș? Cum e cu **noroiul** agramat din Statut și din regulamente? Cum ai mânărit schimbarea ACS Blaj în CSM Blaj? Cum e cu **noroiul **vânzării mașinii personale către FRV? Cum e cu **noroiul** din fundația Mileniul 3? Cum e cu casa de la Sani Bici? Cum e cu înhățarea hopservărilor duble sau a celor multiple de la turnee? Cum **ai regizat **scoaterea lui **Viorel Manole** și a lui **Dan Gîrleanu** din cursa pentru președinția FRV? Cum e cu amenințările de neam prost contra jurnaliștilor incomozi? Și câte și mai câte **noroaie**!…
Nesimțitul a avut chiar tupeul să dea în judecată MTS pentru raportul corpului de control despre fărădelegile și gogomăniile sale. Acum iaca rămâne avocatul agramat **Dîrlan **cu banii, pentru că noua conducere a FRV va renunța la proces, dar contractul avocatului rămâne plătit! Aici a fost cea mai tare șmecherie a lui **Dîrlan**, care, deși știa că procesul nu poate duce nicăieri, l-a momit și fraierit pentru ultima oară pe **Ghiulangiu**, ca să mai stoarcă niște bani de la el.
# Blogul ***Volei România*** se mândrește cu contribuția importantă la deșteptarea voleiului românesc și la **Revoluția** produsă pe **30 sep 2020**. De 5 ani am ținut aprinsă flacăra revoltei contra prostiei și abuzurilor și am pus reflectorul pe corupți și pe incompetenți. Împreună cu alți protestatari, am scos legiunile de draci din **Ghiulangiu** și am eliberat voleiul românesc din cătușa **Ghiulului**. 😊
Și uite-așa, **Ghiulangiul **iese pe ușa din dos a istoriei și va rămâne un nume murdar, de ocară, „de tristă amintire”.
**Șarpele** în septembrie s-a sculat, în septembrie s-a înmuiat, **ducă-se pe pustii**!