Florin Grapă (antrenor Știința Bacău), după meciul Știința – Agroland 1–3, exclusiv pentru Volei România

aqualine.ro/

 

Încep prin a-l felicita pe Paul Bogdan, sincer. Chiar dacă a stat în tribună, că doar tot el a pregătit echipa. Eu am încredere în el, chiar dacă este suspendat. Cînd a fost cu naționala, l-am lăsat să meargă la Liga Europeană și eu i-am spun că este antrenor, chiar dacă spuneau unii că nu-i. Și mă bucur pentru el sincer.

ottobroker.ro

Îmi pare rău că eu am pierdut, că vroiam să cîștig și, în același timp, spun încă o dată că avem puțini antrenori români la nivelul echipelor feminine. Dacă și pe cei care-i avem îi pedepsim, nu-i normal.

M-au bătut din serviciu. Franțuzoaica a avut 50% eficiență în atac. Dar dacă eu joc fără secunzi [extreme]… M-au bătut prin felul în care au jucat, dăruirea de care au dat dovadă fetele de la Timișoara. Și le felicit și asta este mîna lui Paul Bogdan.

La meciul pierdut [de Agroland] la Bacău anul trecut (3–1), a contestat arbitrajul. Și suspendarea lui vine după acel meci de la Bacău. Are de spus ceva vizavi de meciul de astăzi? Mi-aș dori și eu ca, în toate meciurile pe care eu le voi avea în deplasare, să am asemenea arbitraj cum a avut el astăzi.

creditfix.ro

Comentezi?