Pe 14 sep, Ursulachele lui Cojocaru Ocolește a anunțat pe pagina de FB a FRV că RO a terminat acest CE pe locul 7. Treaba asta poate fi și o confirmare a retardului („întârzierii”) din FRV. Pentru că locul 7 se putea bănui încă de la calificarea în 8imi, dar a devenit oficial chiar după al 2lea meci cu FRA (11 sep). Așa ne dăm seama că proștii din federație nu știu cum se calculează clasamentul Campionatului European. E drept că nici Proștii lui Boričić Tenx Veri Maci nu precizează pe nicăieri în documentele oficiale ale CE cum se calculează acest clasament. E ca o taină care trebuie descifrată.
Locul 7 este un rezultat minunat. Așa un rezultat n-a mai fost obținut de naționala masculină din 1979. Iată o bucățică de istorie – ce locuri am ocupat între 1971 și 1985:
1971 – locul 3 (În 1973 nu s-a organizat CE, ci doar din 1977 a devenit o competiție regulată bianuală cu, succesiv, 8, 12, 16, 24 echipe. Anterior, organizarea era haotică, la 1 an interval sau chiar la 4-5 ani.)
1975 – locul 4
1977 – locul 3
1979 – locul 7
1981 – locul 5
1983 – locul 8
1985 – locul 8
La fel de spectaculos este saltul în sine realizat în acest an de la locul 25 de acum 2 ani cu echipa condusă de Universitalu Păscuț. Locul 25 nici n-a existat oficial (fiind doar 24 de echipe în faza finală), dar se poate estima după rezultatele din preliminarii.
Cum a fost posibil
Lingăii lui Cojocaru pun acest succes pe seama minunatei organizări a voleiului românesc din ultimii ani, ceea ce este fals. Deși, de la an la an, proștii de scribălăi de volei scriu că campionatul românesc se tot întărește, el, în realitate, tot scade. Iluzia de „întărire” vine de la un mai clar echilibru al forțelor echipelor. Și, în acest context, jucătorii români mai răsăriți (M+F) ajung tot mai des în postura de rezerve. De aceea, trebuie să recunoaștem meritul principal care este al antrenorului Sergiu Stancu, chiar dacă acesta ne urăște și ne disprețuiește blogul, fiind infectat de bârfele lui îNȘelaru. Deși Stancu jr nu este un mare caracter (mai și trage expresii golănești pe timpul meciurilor), el a reușit să mobilizeze niște jucători cu potențial și a coagulat cu energie o echipă competitivă.
A mai fost și contextul european, în care se pare că voleiul se prăbușește, multe naționale pierzând din valoare, și așa alte naționale pot urca în spațiile eliberate.
A mai fost și lupta noastră de niște ani contra buruienii Ghiță Bombiță Ghiulangiul, cea (cel) care a sufocat 16 ani dezvoltarea voleiului românesc. Dacă acest blog nu purta stindardul revoluționar ( 😊 ) al luptei de guerrilla jurnalistică contra buruienii, și acum era antrenor la națională Universitalu Păscuț, iar titulari în echipă erau tot LeLică și C Bartha! Și tot pe locul 30 terminam competiția.
Ceea ce, chipurile, face federația, adică nimic, se vede după rezultatele catastrofale ale echipelor de preseniori în competițiile europene. Practic, nu vine nimic din urmă nici la masculin nici la feminin.
Jucătorii
Jucătorilor le-a creat Stancu jr un mediu propice autodepășirii. Calitatea fluctuantă a jocului individual arată, totuși, valoarea slabă a lor. Am asistat la urcări și căderi uimitoare de-a lungul competiției. Alde Bala, Aciobăniței și Rață au făcut alternativ ori meciuri foarte bune ori foarte rele. Și când juca unul foarte bine, jucau ceilalți foarte prost. Opusul Alexandru Rață a fost lăudat ca fiind primul în clasamentul marcatorilor (runda finală). A fost și a terminat pe locul 4, dar asta nu-i ceva foarte bun. Poți ajunge sus în clasamentul marcatorilor pentru că faci parte dintr-o echipă slabă care te are doar pe tine ca marcator de bază. Sau ai jucat doar meciuri de 5 seturi și așa ai avut ocazia să faci mai multe puncte decât cei din echipele tari, care au bătut alte echipe cu scoruri de 3–0. Mai important e clasamentul eficienței și anume acea statistică a punctelor făcute raportate la punctele pierdute (făcute „pentru adversari”). Iar aici, băiatul nostru stă foarte rău. E abia pe locul 41! Oailei! Câte puncte ai făcut pentru adversari, măi Alex??
Și mai rău stau în acea statistică adulatul Aciobăniței (59) și Bala (64).
O parte din vina pentru punctele ratate îi revine și coordonatorului Dumitru. Deși a jucat bine în meciurile cu FRA (primul, cel câștigat de noi) și cu CRO, a jucat slăbuț în celelalte, ceea ce l-a pus pe locul 30 între coordonatorii acestui campionat! Este de mare mirare cum a putut o echipă termina pe locul 7 cu un coordonator de locul 30! Celălalt coordonator, Constantin, e clasat mai bine, pe locul 20.
Toate astea ne fac să-l căutăm pe cel mai bun jucător al nostru în zona centrali-libero. Unul dintre Călin, Butnaru, B Bartha și Diaconescu ar putea fi cel mai bun jucător român. În lipsa unor statistici riguroase și competente, ne luăm după ce a publicat CEV și îl declarăm pe Robert Călin drept cel mai bun jucător român la CE 2023.
Meciul extraordinar contra FRA
Pe merit, voleibaliștii noștri au fost lăudați pentru meciul foarte bun (primul) contra campioanei olimpice Franța. Trebuie să recunoaștem că au fost și împrejurări favorabile. În timp ce la noi s-au aliniat astrele, francezii au prins o zi mai leșinată, mai ales că aveau calificarea asigurată. Delăsarea asta i-a costat multe puncte în ierarhia mondială, semn că mulți din volei încă nu simt cum funcționează formulele de calcul. Contextul actual nu mai este ca atunci când Serbia lui Terzić juca cu rezervele după ce avea calificarea asigurată pentru stadiul următor. Acum orice set contează.
Al 2lea meci cu FRA a repus lucrurile în ordinea firească. Francezii au jucat serios, iar Stancu a făcut marea greșeală să le spună jucătorilor că joacă „pentru ei”. Nu, băiete! Ei jucau pentru ȚARĂ! Și era normal să se lupte vânjos pentru fiecare set și nu să piardă ca niște pămpălăi 2 seturi ca și câștigate.
După ce ne-am mai răcorit, putem zice:
Ce mari ați fost că ați bătut Franța!
Ce mici ați fost că ați mâncat bătaie de la Israel!
Obiectivul
Obiectul de calificare în 8imi a fost îndeplinit, dar cel cu adevărat important ar fi trebuit să fie asigurarea unui loc călduț în perspectiva calificării la Campionatul Mondial 2025. Se califică, în mare parte, echipele de pe primele vreo 30 de locuri din ierarhia mondială la 1 ian 2025. Nu e vorba clar de primele 32 de echipe, pentru că fiecare continent are 3 locuri asigurate (primii 3 de la campionatele continentale). Deja de sub locul 32 s-au calificat Algeria și revelația Libia din Africa și Columbia din America S. Dacă și una din organizatoare (la cele mai recente 2 ediții au fost câte 2 organizatoare) ar fi tot sub locul 32, atunci ultimul calificant va fi locul 28 mondial.
RO a fost la un moment dat chiar pe locul 23 mondial, dar aceste locuri sunt flotante în timpul competițiilor. Acum suntem pe 24 și anul competițional 2023 nu s-a încheiat, ci vin Calificările pentru Olimpice, unde participă 3 echipe de sub noi (BUL, FIN, CHN) și, ce să vezi, poate vor și ele la Campionatul Mondial.
Pentru calificarea la CM va conta decisiv ce vom face în primăvara 2024 în Liga Europeană, dar va fi și o chestiune de noroc în funcție de ce vor face și celelalte echipe din zona noastră de clasament. Diferențele de punctaj fiind mici, oscilațiile pot fi amețitoare. Ca să nu mai vorbim de Rusia și de Belarus, care ar putea reveni în competiții.
